Alstom, compania care efectueaza mentenanta trenurilor pentru metroul bucurestean, a participat la licitatia pentru modernizarea celor doua subsectiuni de pe tronsonul feroviar Sighisoara – Brasov, pe care CNCF CFR SA a atribuit-o catre Asocierea BRASIG, formata din Strabag-Swietelsky, desi pretul ofertei a fost semnificativ mai mare comparativ cu oferta consortiului RAILWORKS format din Alstom, Aktor, Euro Construct Trading ’98 si Arcada. 

"In data de 5 iulie 2018 am luat act despre decizia CNCF CFR SA de a atribui licitatia pentru modernizarea subsectiunilor Brasov – Apata si Cata – Sighisoara catre Asocierea BRASIG, formata din Strabag-Swietelsky. Desi Consortiul din care facem parte (Asocierea RAILWORKS formata din Alstom, Aktor, Euro Construct Trading ’98 si Arcada) a fost anterior declarat admisibil si s-a clasat pe locul I, CFR a decis atribuirea acestui contract catre asocierea clasata pe locul al treilea, pretul acestei ofertei fiind semnificativ mai mare. Analizand motivele deciziei invocate in comunicarea primita, am constatat faptul ca se refera la starea de insolventa a unuia dintre partenerii nostri de consortiu, desi credem ca acest lucru contravine atat legii insolventei cat si legislatiei nationale si europene in materie de achizitii publice. Alstom isi rezerva dreptul de a recurge la toate mijloacele pe care legea ni le pune la dispozitie pentru a contesta aceasta decizie, atat la nivel national, cat si european", se arata in comunicatul companiei.

Compania Alstom este prezenta in Romania de peste 20 de ani si detine pozitii fruntase atat pe piata de semnalizari, cat si pe cea de electrificare feroviara. Compania deruleaza in prezent cinci proiecte nationale de reabilitare si modernizare feroviara, precum si un contract de mentenanta a trenurilor pentru metroul bucurestean.

Alstom dezvolta si comercializeaza sisteme, echipamente si servicii pentru sectorul transporturilor. De asemenea, Alstom ofera o gama completa de solutii (de la trenuri de mare viteza la metrouri, tramvaie si autobuze electrice), solutii pentru pasageri, servicii personalizate (intretinere, modernizare), pentru infrastructura, controlul traficului si solutii de mobilitate digitala. Alstom este un lider mondial in sisteme de transport integrate. Compania a inregistrat vanzari de 7,3 miliarde euro si comenzi in valoare de 10 miliarde euro in anul fiscal 2016/17. Alstom are sediul principal in Franta si este prezenta in peste 60 de tari, avand un numar de 32.800 de angajati.