Un proiect de lege, depus spre dezbatere la Senat, defineste, in premieră in Romania, serviciile de tip ridesharing si propune prevederi cu privire la autorizarea, taxarea si obligatiile operatorilor si ale soferilor. 

Propunerea legislativa privind activitatile prestabilite de tip ridesharing urmareste reglementarea specifica a acestor servicii, care, in opinia parlamentarilor care au initiat-o, nu pot fi asimilate celor de transport in regim de taxi, pentru ca legislatia actuala din domeniu ar schimba complet modelul de business si ar limita considerabil sau chiar ar impiedica functionarea acestora pe piata din Romania.

Ce este ridesharing-ul

Potrivit proiectului de lege, prin serviciile prestabilite de tip ridesharing se intelege “deplasarea impreuna a persoanelor, cu ajutorul unui autovehicul, in baza unui contract de ridesharing incheiat intre pasager(i) si soferul autovehiculului, care este facilitat de o intreprindere autorizata printr-o platforma/aplicatie tehnologica online”. 

La rândul ei, platforma tehnologica pentru servicii prestabilite de tip ridesharing sau platforma tehnologica inseamna programul software de sine statator descarcat/instalat pe un dispozitiv mobil prin intermediul caruia membrii inregistrati interactioneaza si gasesc si/sauofera curse (transport) si incheie contractul de ridesharing.

Tot confom textului initiativei, intreprinderile care faciliteaza serviciile prestabilite de tip ridesharing sunt acele persoane juridice care detin si/sau opereaza platforma tehnologica.

Serviciul de ridesharing poate fi accesat de pasagerii care cauta o cursa sau de soferii care ofera o cursa doar prin intermediul platformelor tehnologice online care sunt descarcate/instalate pe unul dintre dispozitivele lor mobile. 

„Autostopul sau oferirea de curse in afara unei platforme tehnologice nu sunt considerate servicii prestabilite de tip ridesharing si sunt strict interzise daca nu sunt efectuate de un serviciu de transport autorizat”, se mai arata in proiectul de lege.

Cum se obtine autorizatia

Potrivit propunerii legislative, prestarea serviciilor de tip ridesharing va fi supusa autorizarii de catre autoritatile administratiei publice locale (primarii) pe raza carora functioneaza firma. Pentru obtinerea documentului, societatea ce detine platforma tehnologica va depune urmatoarele documente si informatii: certificatul de inregistrare la registrul comertului din tara de origine, precum si dovada numirii reprezentantului sau legal, in cazul in care este o societate cu sediul in afara Romaniei; o descriere a firmei; o declaratie a conducerii ca aceasta nu se afla in insolventa; o scrisoare de bonitate bancara; o descriere a caracteristicilor si functiilor platformei tehnologice si a modalitatii de functionare.

Societatile autorizate pentru servicii de tip ridesharing vor plati la primarii, anual, o taxa de 50.000 lei. Neplata in termen de 30 zile de la data scadenta indreptateste autoritatea emitenta sa suspende autorizatia, iar neplata in termen de 90 de zile duce la anularea autorizatiei.

Conditii pentru soferi

Toate veniturile soferilor obtinute in urma efectuarii de de tip ridesharing vor fi impozitate in conformitate cu legislatia fiscala in vigoare. Detinatorul platformei tehnologice trebuie sa se asigure ca aceasta emite pasagerului un document electronic care sa arate tipul si valoarea tranzactiei efectuate. Documentul este asimilat unei chitante fiscale in conformitate cu art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

Firmele care faciliteaza efectuarea serviciului vor accepta si acorda acces la platforma tehnologica doar soferilor care indeplinesc, in mod cumulative, urmatoarele conditii: vârsta de cel putin 21 de ani si detinerea unui certificat profesional pentru conducatorii auto; permis de conducere de categoria B cu o vechime de cel putin 1 an; din certificatul de cazier judiciar trebuie sa rezulte ca nu a fost condamnata pentru o serie de infractiuni, cum ar fi cele contra sigurantei pe drumurile publice; nu a avut permisul suspendat in ultimii 5 ani pentru conducerea sub influenta alcoolului sau a substantelor stupefiante ori nu a fost implicata in accidente rutiere soldate, din culpa sa, cu ranirea sau decesul victimelor.

In acelasi timp, autovehiculele nu vor fi mai vechi de 15 ani, vor avea inspectia tehnica periodica (ITP) realizata la fiecare 12 luni si vor fi, la momentul cursei, pe deplin functionale si conforme din punct de vedere tehnic cu Codul Rutier.

in plus, soferul trebuie sa detina la bordul autoturismului permisul de conducere, certificatul de inmatriculare al autovehiculului, polita de raspundere civila legala si polita de raspundere civila auto, o copie tiparita a contractului incheiat cu detinatorul platformei tehnologice si o copie dupa autorizatia de functionare a detinatorului platformei tehnologice.