Industria de transport din Europa se confrunta cu o problema majora a recrutarii personalului, care poate avea consecinte serioase asupra economiei. Atragerea femeilor catre sectorul de transport ar putea rezolva aceasta problema, imbunatatind in acelasi timp conditiile de lucru.

 

Cifrele din 2013 arata ca transportul rutier este unul dintre sectoarele cele mai dominate de barbati, cu o proportie de 86% in randul angajatilor. De exemplu, in Marea Britanie, doar 1,2% dintre soferii de vehicule grele sunt femei, in timp ce in SUA raportul este doar ceva mai mare, de 5,8%.

 

Europa sufera de o criza a personalului calificat in transportul de marfuri, iar in acelasi timp, multi dintre soferi se apropie de varsta de pensionare.

“Cand femeile patrund intr-un domeniu, de obicei numarul de regulamente creste, fapt ce inseamna conditii de lucru mai bune pentru toata lumea. Varsta medie ridicata este o problema majora. Soferii din Marea Britanie au in medie 50 de ani, iar tinerii nu sunt interesati de acest domeniu. De aceea, nu ne permitem sa excludem pe nimeni”, a declarat Cristina Tilling, responsabil cu probleme de egalitate in cadrul Federatiei Europene a Muncitorilor in Transport.

 

Dificultatea in atragerea personalului va conduce la o criza a soferilor si mai mare. Din acest motiv, este crucial ca aceasta profesie sa devina atractiva pentru mai multe categorii de persoane.

 

Industria de transport are in prezent probleme de imagine, deoarece soferilor le e greu sa gaseasca un echilibru intre serviciu si viata personala, din cauza absentei prelungite de acasa. Dificultatea este si mai mare pentru femei, care in general au responsabilitati mai mari privind casa si copiii.

 

Pentru a atrage mai multe femei in randul soferilor mai trebuie imbunatatit accesul la locuri de parcare sigure si rezolvata problema responsabilitatii parintilor.

”Industria de transport are nevoie de imbunatatiri pentru a atrage femeile, cu prioritate pentru conditiile de lucru si salarii”, mai spune Tilling.

 

Inegalitatea este unul dintre principalele motive pentru care femeile exclud un serviciu in transport, cu toate ca statisticile arata ca prezenta femeilor creste siguranta in trafic, atat in ce priveste transportul personal, cat si cel de marfa.

 

Potrivit specialistilor, promovarea modelelor feminine pozitive si implicarea acestora in sistemul de instructie sunt vitale pentru atragerea femeilor. De asemenea, contactul femeilor cu industria de la varste fragede si o mai buna informare sunt vitale pentru a avea mai multe femei sofer.

 

”Activitatea de sofer a fost in trecut una solicitanta din punct de vedere fizic. Acum nu mai este asa, dar reputatia ramane. Industria de transport se zbate sa scape de imaginea ca ar fi potrivita doar pentru barbati de varsta mijlocie”, mai spun specialistii.

 

In Europa, aproximativ 11 milioane de peroane lucreaza in sectorul de transport, dintre care aproximativ 78% barbati si 22% femei. Transportul terestru (rutier si feroviar) este cel mai dominat de barbati, cu un raport de 86% dintre angajati. Transportul pe apa este si el foarte dominat de barbati, care detin 79% din posturi, in timp ce la transportul aerian situatia este ceva mai echilibrata, cu 62% pentru angajatii barbati.