Divizia Truck & Bus a Mercedes-Benz Romania a pus la dispozitia Primariei Bucuresti un autobuz Mercedes-Benz Citaro NGT, ce va fi testat timp de doua saptamani de catre Societatea de Transport Bucuresti S.A.

Autobuzul va fi utilizat pe una din rutele mijloacelor de transport, iar calatorii vor putea circula cu Mercedes-Benz Citaro NGT pana pe 11 octombrie.

Demersul a fost intreprins in parteneriat cu ENGIE Romania, care pune la dispozitie combustibilul necesar testarii, oferit de prima statie publica de gaz natural comprimat din Bucuresti, inaugurata pe 13 iulie 2018.

„Prin testarea autobuzului Citaro NGT cu motor pe gaz natural comprimat, pe strazile din Bucuresti, promovam solutiile alternative de propulsie pentru transportul de pasageri si, totodata, facem un pas important in implementarea strategiei Mercedes-Benz cu privire la reducerea emisiilor de CO2”, a declarat Valeriu Zahariu, Managing Director Truck & Bus Mercedes-Benz Romania.

Aceasta actiune face parte dintr-un demers mai amplu intreprins de Mercedes-Benz Romania. Acesta a inceput anul trecut, prin caravana de prezentare a autobuzului urban Mercedes-Benz Conecto - echipat cu noua generatie de motoare Euro 6, ce reduce semnificativ emisiile de CO2 si, implicit, consumul de combustibil, si imbunatateste caracteristicile de performanta ale motoarelor din generatia precedenta.

Anul acesta, intre 20 iulie -14 august, a fost organizata caravana de prezentare a noului autobuz Mercedes-Benz Citaro Hybrid, ce a avut ca scop evidentierea principalelor caracteristici tehnice si functionale ale autobuzului, precum si a beneficiilor rezultate din reducerea consumului de combustibil si a emisiilor de CO2. Citaro Hybrid este totodata eligibil pentru achizitiile finantate din Fonduri Europene, iar, in perioada urmatoare, societatile de transport public din Romania vor avea ocazia sa si testeze, in conditii reale de trafic, acest autobuz.

Mercedes-Benz Citaro NGT a fost special conceput pentru cerintele impuse de evolutia transportului public de calatori. Conceptul de tractiune alternativa, cu gaz natural comprimat (CNG), are ca obiectiv sustinerea mobilitatii sustenabile in centrele urbane, fara a face un compromis in ceea ce priveste capacitatea de transport. Autobuzul Mercedes-Benz le ofera pasagerilor o senzatie de spatiu placut si generos, asigurata de amenajarea interioara, dar si de inaltimea constructiva extrem de confortabila. Datorita podelei joase continue si a usilor cu deschidere marita, Citaro NGT permite accesul facil, dar si derularea unui flux rapid al pasagerilor.

Noua generatie Mercedes-Benz Citaro NGT are o eficienta sporita, mai putine emisii de CO2 si un consum de combustibil mai mic cu 20% fata de modelul precedent.