Mercedes-Benz Romania a livrat mare parte din comanda transmisa de Dumagas Transport, ce include 30 unitati Actros 1843 LSnRL, 5 transportoare auto Actros 1843 LSnRA si un camion Actros 1846 LSnRL.

„Decizia achizitionarii noilor Actros a venit ca urmare a analizei TCO (Total Cost of Ownership), careia, Dumagas ii acorda o atentie speciala”, a declarat Valeriu Zaharia, Managing Director Trucks & Buses Mercedes-Benz Romania.

Camioanele dispun de toate sistemele de siguranta obligatorii, dintre acestea facand parte asistentul la franare (Active Brake Assist), sistemul de avertizare la schimbarea benzii de rulare (Lane Keeping Assist) si includ o configuratie cu mai multe dotari optionale pentru confortul soferilor precum: clima si incalzire pe perioada stationarii, frigider, doua paturi, multiple spatii de depozitare etc.

Modelele Actros achizitionate de Dumagas Transport au cabina L StreamSpace 2.5m, cu podea plana, dispun de retarder, pachet Economy si de doua rezervoare cu capacitate de 1000 l. Camioanele  beneficiaza de garantie internationala extinsa, pe o durata de 3 ani.

Colaborarea dintre Mercedes-Benz Trucks si Dumagas Transport a inceput in 2016, odata cu achizitia unui cap tractor Actros pentru transportor auto, punand astfel bazele unei colaborari de succes pe termen lung.

Debutand ca afacere de familie in urma cu 20 de ani, Dumagas Transport a evoluat intr-o companie ce ofera servicii logistice integrate - transport national, transport specializat de gaz, transport de autoturisme, transport la temperatura controlata, transport de marfa ambalata sau de marfuri periculoase, operatiuni de depozitare si de distributie, precum si un service autorizat pentru camioane. Compania opereaza pe toata suprafata Europei, cu 170 de camioane proprii, alte cateva sute subcontractate si 300 de soferi angajati.