Autoritatile din Giurgiu si Ruse vor derula, in urmatoarele 36 de luni, un proiect transfrontalier care vizeaza cresterea gradului de siguranta rutiera si imbunatatirea conectivitatii zonei la reteaua de transport TEN-T.

Valoarea proiectului, intitulat "Investitii pentru siguranta rutiera si imbunatatirea conectivitatii intre municipalitatea Ruse si judetul Giurgiu la reteaua de transport TEN-T", este de 6,32 milioane de euro, fiind cofinantat de UE prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, in cadrul Programului INTERREG V A Romania - Bulgaria, Axa Prioritara 1 - O Regiune Bine Conectata.

In cadrul proiectului vor fi achizitionate echipamente pentru fluidizarea traficului la frontiera si de semnalizare rutiera, utilaje necesare lucrarilor de intretinere a drumurilor judetene, masini dotate cu echipament de cantarire pentru control trafic agabaritic, semafoare cu tehnologie led - care vor fi amplasate la intrarea pe podul Prieteniei si indicatoare rutiere.

"Cresterea gradului de siguranta rutiera si imbunatatirea conectivitatii, in Giurgiu si Ruse, la reteaua de transport TEN-T reprezinta o prioritate in vederea reducerii numarului de accidente in zona de frontiera, iar proiectul pe care il lansam se incadreaza in strategia UE pentru regiunea Dunarii in primul rand in ceea ce priveste contributia sa la o conectivitate mai buna si o mobilitate mai sigura in aceasta zona”, au explicat reprezentantii Consiliului Judetean Giurgiu.

In orasul Ruse, vor fi reabilitate bulevardului Trei Martie, aflat pe directia de mers catre Sofia, si podul Saraievo. Totodata, se vor monta videocamere pentru securitatea traficului si se va desfasura o campanie comuna de securitate a traficului, atat la Giurgiu, cat si la Ruse.

Reamintim ca in perioada 2018-2021, in zona transfrontaliera Giurgiu-Byala

(districtul Ruse) este derulat si proiectul european destinat imbunatatirii traficului, in valoare totala de 7,9 milioane de euro. Astfel, vor fi realizate lucrari de reabilitare a DJ 412A Adunatii Copaceni - Darasti Vlasca - Novaci - Popesti - Mihailesti pe o lungime totala de aproximativ 12 kilometri, precum si a strazilor din localitatea Byala din Bulgaria.

Totodata, va fi realizat un sistem comun de management al traficului pentru mobilitate inteligenta si vor fi elaborate studii pentru imbunatatirea managementului traficului ce vor identifica necesitatea dezvoltarii infrastructurii rutiere si masurile de siguranta a traficului.