COMUNICAT DE PRESA UNTRR:

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania - UNTRR, in calitate de asociatie profesionala si patronala reprezentand companiile romanesti de transport rutier, solicita interventia urgenta a Guvernului Romaniei si a Comisiei Europene pentru a opri practicile de control abuzive ale autoritatilor franceze si belgiene cu privire la interzicerea efectuarii de catre soferii profesionisti a perioadei de repaus saptamanal normal in cabina vehiculelor.
 
Un numar in crestere de transportatori romani se plang ca soferii lor au fost controlati in Franta si in Belgia, fiind obligati sa dovedeasca faptul ca nu au petrecut in cabina perioada anterioara de repaus saptamanal normal, desi la acel moment soferii se aflau in alte tari decat Franta sau Belgia.

Mai mult, ofiterii de control francezi si belgieni au solicitat soferilor romani documente care sa dovedeasca faptul ca au petrecut la hotel perioadele anterioare de repaus saptamanal normal, neacceptand declaratiile soferilor (chiar si fotografii prezentate de soferii romani) pentru a dovedi ca au petrecut repausul saptamanal normal la rude sau in alte locatii in afara cabinei.

In consecinta, multi transportatori rutieri romani au primit amenzi foarte mari in Franta si in Belgia, intre 1000 EUR si 2250 EUR, pentru ca nu aveau documente care sa demonstreze ca soferii lor nu au petrecut perioada de repaus saptamanal normal in afara cabinei atunci cand se aflau in alte tari decat Franta si Belgia.

Cunoastem faptul ca incepand cu 2014, Franta si Belgia au introdus legi nationale care interzic soferilor profesionisti sa petreaca repausul saptamanal normal in cabina, contrar cadrului general UE si practicilor de atatia ani, din majoritatea statelor europene. Cu toate acestea, trebuie precizat ca atat legea belgiana, cat si cea franceza privind interzicerea repausului saptamanal normal in cabina, stipuleaza ca soferul trebuie sa fie controlat la fata locului, nu ca trebuie sa dovedeasca ulterior unde a petrecut perioada de repaus saptamanal normal. Prevederile acestor legi din Franta si din Belgia sunt publicate pe www.untrr.ro

De asemenea, cunoastem faptul ca anul trecut, Curtea Europeana de Justitie (CEJ) a decis ca Regulamentul (CE) nr. 561/2006 [articolul 8.8] trebuie interpretat ca interzicand soferilor sa isi efectueze perioada de repaus saptamanal normal in cabina, insa dorim sa precizam faptul ca decizia CEJ nu prevede nicio obligatie de a petrece repausul saptamanal normal la hotel. Este alarmant faptul ca decizia CEJ a fost luata inainte de adoptarea propunerii Comisiei Europene de revizuire a Regulamentului nr. 561/2006 si mai ales in timp ce propunerea privind interzicerea repausului saptamanal normal in cabina se afla in dezbatere la nivelul Parlamentului European si al Consiliului European.

STOP abuzurilor din Franta si Belgia privind repausul saptamanal normal al soferilor profesionisti romani! UNTRR solicita Guvernului Romaniei  interventii urgente la nivel european pentru a opri aceste interpretari nationale si practici abuzive de control ale Frantei si Belgiei, care nu ar trebui sa solicite documente privind cazarea la hotel pentru repausul saptamanal normal efectuat de soferii profesionisti in alte tari.
UNTRR solicita  Comisiei Europene sa fie gardianul regulilor comune ale Uniunii Europene si aplicarii lor uniforme in toate statele membre UE, pentru a garanta conditii de concurenta corecte pentru toti transportatorii europeni in cadrul UE.

* * *


Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) este o organizatie profesionala si patronala, neguvernamentala, independenta, apolitica, fondata in 1990 pe principii democratice, care promoveaza si apara interesele transportatorilor rutieri pe plan intern si international, inregistrand de la infiintare pana in prezent peste 14.000 membri - operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane.