Divizia de Produse de acoperire a BASF a realizat un raport din care reiese ca albul ramane, in continuare, cea mai populara nuanta de masina din Europa, cu o cota de piata de 29%, urmata de negru, cu 19%, si de gri, cu 18%.

Aproape 80% din culorile de autoturisme din 2016 fac parte din gama de culori acromatice (non-culori). Dintre culori, albastrul continua sa fie cea mai populara alegere (10%), urmat de rosu si maro. Cand comparam clasele auto, putem observa urmatoarele diferente: in timp ce masinile mici au, de obicei, finisaje albe sau in culori, in cazul SUV-urilor dominanta este gri.

Desi distributia culorilor in 2016 a ramas, in mare masura, constanta, a existat o crestere a diversificarii nuantelor din cadrul gamelor de culoare. Motivele principale au fost dezvoltarea continua de noi culori, dar si cererea mare pentru efecte speciale, vizibila in toate categoriile. Mixarea culorilor deja existente cu diferite particule produce efecte personalizate, sidefate sau metalice. Posibilitatile nelimitate de combinatii dau nastere unei abundente extraordinare de variatii de culoare. 

”Aceasta diversitate de optiuni de culoare pentru autoturisme merge mana in mana cu mega-tendinta sociala de individualizare. Astazi, clientii pot alege culori unice, personalizate pentru masinile lor”, spune Stefan Sickert, Head of Project Management Basecoat.

Albastrul este pe primul loc in ceea ce priveste diversitatea, avand peste 100 de variatii de nuanta. Griul il urmeaza indeaproape, cu aproximativ 90 de nuante. Analizand distributia culorilor pentru autoturismele din Europa, “Raportul de culori pentru Europa al BASF” completeaza informatiile din anuarul ”Tendintele in culorile de autoturisme”, publicat de divizia de Produse de acoperire (lacuri, vopsele, etc) a BASF. In timp ce colectia de tendinte prezinta conceptele de culoare care vor influenta viitorul sectorului auto, Raportul de culoare se concentreaza pe situatia actuala a pietei si, prin urmare, face referire la informatiile anului anterior.

Divizia de Produse de acoperire a BASF a avut vanzari globale de aproximativ 3,2 miliarde euro anul trecut, cand BASF a achizitionat Chemetall, un lider global in furnizarea de tratamente pentru suprafete de metal, plastic sau sticla, pentru o gama larga de industrii si piete. Datorita acestei extinderi a portofoliului, BASF a devenit un furnizor complet de solutii pentru produse de acoperire. 

Portofoliul BASF este organizat in cinci segmente: Substante chimice, Produse performante, Materiale & solutii functionale, Solutii agricole si Petrol si gaze. BASF a generat vanzari de aproximativ 58 de miliarde de euro in anul 2016.

Sursa foto: Pixabay