Ford Transit Custom lanseaza pe segmentul furgonetelor cu capacitatea de o tona o versiune hibrida incarcabila la priza (plug-in hybrid, PHEV). Aceasta este expusa in premiera in fata publicului in versiune de productie in cadrul Salonului de Vehicule Utilitare IAA din Hanovra, Germania.

Transit Custom PHEV beneficiaza de un sistem de propulsie hibrid, care are ca obiectiv o autonomie de 50 de kilometri cu emisii zero si utilizeaza multipremiatul motor 1.0 EcoBoost ca prelungitor de autonomie pentru o autonomie totala care depaseste 500 de kilometri.

Ford este primul producator auto de volum care ofera tehnologia PHEV in acest segment al pietei furgonetelor. Tehnologia ii permite vehiculului sa fie incarcat cu energie electrica pentru calatorii cu emisii zero, contribuind la reducerea emisiilor la nivel local si permitand accesul utilitarei in zonele restrictionate dedicate vehiculelor cu emisii scazute din centrele oraselor europene. Versiunea PHEV va intra in productia de serie in a doua jumatate a anului 2019.

Ford anunta, de asemenea, imbunatatiri majore in gama Transit Custom: un motor diesel EcoBlue de 2.0 litri disponibil acum intr-o versiune mai puternica, de 185 CP, o versiune mild hybrid prezenta de asemenea in premiera in segment si elemente noi de conectivitate si de asistenta a soferului.

Vehiculul utilizeaza o configuratie hibrida in serie, rotile din fata fiind conduse exclusiv de un motor electric, nu de cel cu ardere interna. Puterea motorului este asigurata de un pachet compact de baterii Litiu-Ion de 14 kWh racit cu lichid care este montat sub podeaua spatiului de incarcare, o pozitie atent studiata care permite conservarea intregului volum de incarcare oferit de versiunile standard ale furgonetei Ford Custom si a sarcinii utile care depaseste 1000 de kilograme. Motorul Ford 1.0 EcoBoost, compact si eficient, joaca rol de generator pentru a umple bateriile atunci cand este nevoie de acest lucru.

Cele trei moduri EV selectabile de rulare:

EV Auto - setarea standard care-i permite masinii sa utilizeze sursele de energie conform propriilor algoritmi.
EV Now - utilizeaza exclusiv motorul electric pana in momentul in care bateria se descarca.
EV Later - sistemul mentine actualul nivel de incarcare al pachetului de baterii.

Cu ajutorul mufei de incarcare localizate in spoilerul frontal, Transit Custom PHEV poate fi incarcat cu ajutorul unei prize domestice de 240V si 10 Amperi, bateria incarcandu-se complet in 5 ore. Daca sunt utilizate statii comerciale de 240V de 16 sau 32 de Amperi, timpul de incarcare scade pana la 3 ore.

La interior, un indicator de incarcare/putere inlocuieste clasicul cadran al turometrului, iar un ceas mai mic, care inlocuieste informatiile legate de temperatura lichidului de racire, ofera informatii despre nivelul de incarcare al bateriei. Functiile computerului de bord sunt si ele adaptate la sistemul de propulsie hibrid plug-in, ceea ce face ca in zona instrumentelor de bord sa fie afisate informatii legate de indicatorii modurilor de rulare, alertele de intretinere si confirmarea initierii procesului de incarcare atunci cand bateriile sunt alimentate la priza. O informatie legata de autonomia electrica si de cea totala e afisata permanent pe display-urile de la interior.

Interiorul spatios si practic al lui Transit Custom ofera spatii de stocare fara egal in segment, iar noile display-uri si panouri de comanda au fost concepute pentru un nivel ergonomic de top si pentru o utilizare facila. Sistemul de infotainment SYNC 3, care preia implicit comenzi vocale, este disponibil pe versiunile de echipare de top. Interfata este accesata printr-un ecran tactil color de 8 inch care poate fi controlat prin gesturi precum swipe sau pinch.

Transit Custom PHEV va fi oferit intr-o gama larga de versiuni de echipare de top si va oferi sisteme de asistenta a soferului precum Asistentul activ la parcare (Active Park Assist) si Asistentul la pastrarea benzii de rulare (Lane-Keeping Aid). Ambele beneficiaza de un sistem de servodirectie electrica disponibil standard care este optimizat pentru oras si pentru a usura manevrele din zonele comerciale aglomerate.

O flota de prototipuri Ford Transit Custom PHEV desfasoara un test de 12 luni in traficul real din Londra, acoperind pana acum peste 50.000 de kilometri, iar Ford a anuntat recent ca testele se vor extinde in curand si in Valencia, Spania. Furgonetele echipate cu sisteme telemetrice avansate aduna informatii legate de performantele operationale si ecologice, implicit in ceea ce priveste tiparele de incarcare, tipologiile de traseu si autonomia electrica reala. Masinile sunt utilizate in flote comerciale care includ companii de livrari, de constructii si de utilitati sau servicii precum Politia.

Noua furgoneta Transit Custom PHEV este o componenta-cheie a angajamentului electrificarii globale Ford, in cadrul caruia investitia de 11 miliarde de dolari isi propune sa creeze pana in anul 2022 un portofoliu de 40 de vehicule electrificate la nivel global, implicit 16 vehicule complet electrice.

Incepand cu mijlocul anului 2019, gama Transit Custom va beneficia de o serie de imbunatatiri semnificative care sunt impartasite cu noul Ford Transit cu capacitatea de doua tone, model care-si face de asemenea debutul mondial la Hanovra.

Concepute pentru a imbunatati performantele si costurile de utilizare, modificarile includ o versiune modernizata a motorului diesel EcoBlue de 2.0 litri, care ofera acum un consum mai redus si este disponibil si intr-o varianta mai puternica, de 185 CP. Transit Custom ofera, de asemenea, prima optiune mild hybrid (mHEV) diesel din segment, aceasta confirmand un consum si mai bun, in special in conditii de rulare urbana.

O alta noutate este introducerea sistemului FordPass Connect, disponibil printr-un modem integrat, acesta permitandu-le operatorilor de flote sa imbunatateasca gradul de utilizare a vehiculelor, sa optimizeze costurile de utilizare si sa acceseze o multime de informatii utile cu ajutorul aplicatiei de smartphone FordPass. Astfel, detinerea unui astfel de vehicul si experienta utilizarii sale sunt mai usoare si mai productive. Transit Custom poate fi comandat cu o serie de tehnologii de asistenta a soferului din care nu lipsesc Sistemul de asistenta activa la parcare cu parcare perpendiculara (Active Park Assist), Tempomatul adaptiv inteligent (Intelligent Adaptive Cruise Control), Sistemul de mentinere a benzii de rulare (Lane Keeping Aid) si Sistemul de monitorizare si avertizare pentru unghiul mort cu asistenta suplimentara la tractarea remorcii (Blind Spot Information System with Trailer Tow).

Versiune sportiva pentru Transit Connect

Noul Transit Connect Sport este prezentat si el in premiera mondiala la Hanovra. Aceasta versiune este oferita intr-un pachet estetic indraznet care se evidentiaza prin kitul exterior de design, prin dungile reprezentative sport de culoare neagra cu accente argintii sau portocalii de pe capota si prin jantele de 16 inch din aliaj Dark Stainless. Exclusivul Transit Connect Sport extinde seria foarte populara de furgonete sport care este compusa din Fiesta Van, Transit Courier si Transit Custom Sport.

Echiparea standard generoasa include un interior care primeste elemente imbracate in piele, un buton de start Ford Power, sistem de control al temperaturii pe doua zone, Tempomat cu Limitator automat de viteza si o transmisie automata avansata cu 8 trepte.