Porsche Engineering Romania, subsidiara locala a furnizorului global de servicii de inginerie, si-a extins aria de activitate in domeniul ingineriei auto si isi propune sa ajunga la o echipa de 120 de angajati pana la sfarsitul acestui an. 

Pe langa tipurile de proiecte pe care inginerii Porsche din Cluj se axau pana acum – dezvoltarea de functii noi pentru automobile, proiectarea si simularea sistemelor de propulsie – filiala locala a companiei a adaugat noi servicii in portofoliul sau, in prezent acesta incluzand si arii precum cercetare Big Data, condus autonom si dezvoltarea arhitecturii de infotainment.

”Am inceput anul 2018 cu multe proiecte noi, in arii foarte dinamice si complexe ale ingineriei software si auto, dar proiectele cele mai pline de provocari sunt cele axate pe tendinte majore la ora actuala – computer vision, machine learning si condus autonom”, spune Marius Mihailovici, Director General Porsche Engineering Romania. ”Odata cu extinderea portofoliului nostru, creste si cererea de experti in domeniul ingineriei software. In momentul de fata, echipa noastra din Cluj numara 80 de angajati, iar pana la sfarsitul acestui an ne dorim sa ajungem la un numar de 120 de angajati.”

In urmatoarele luni, Porsche Engineering Romania planuieste sa recruteze atat ingineri cu experienta, cat si proaspat absolventi, care vor lucra indeaproape cu specialistii Porsche din celelalte sapte filiale ale companiei, in cadrul unei retele globale si bine conectate de ingineri. Odata cu extinderea continua a echipei locale, Porsche Engineering Romania planuieste, pentru anul acesta, si relocarea sediului intr-o noua cladire de birouri din Cluj-Napoca – Vivido Business Center – care va raspunde cerintelor unei echipe in crestere si ale unui portofoliu de servicii tot mai divers.

Printre planurile companiei pentru anul in curs se numara si dezvoltarea in continuare a parteneriatelor din mediul academic. Dupa lansarea programului de masterat “Tehnici Avansate in Ingineria Autovehiculelor”, la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, in octombrie 2017, subsidiara locala a Porsche Engineering va sprijini tezele de licenta si masterat ale studentilor universitatii, oferind, totodata, oportunitati dedicate de doctorat, adresate inginerilor auto cu adevarat pasionati, care doresc sa urmeze o cariera in domeniul cercetarii.

Porsche Engineering Romania, cu sediul in Cluj-Napoca, este detinuta integral de Porsche Engineering Group GmbH si, prin urmare, este parte integranta a retelei globale Porsche Engineering, cu subsidiare in Weissach, Bietigheim-Bissingen, Wolfsburg, Leipzig (toate in Germania), Praga (Cehia), Shanghai (China), Cluj-Napoca (Romania) si Nardo (Italia). Porsche Engineering Group GmbH este detinuta integral de constructorul de automobile sport Dr. Ing. h.c. F. Porsche AG, cu sediul in Stuttgart.