Desi pe site-ul Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, legatura Sibiu-Fagaras a ramas inca la stadiu de Drum Expres, soseaua figureaza ca autostrada in portofoliul de proiecte finantat integral de BERD si a caror executie va incepe in 2019.

De altfel, Ministerul Trasporturilor anunta ca revizuirea Studiului de Fezabilitate urmeaza sa fie finalizata, pana la urma, in acest an.

“CNAIR are in derulare contractul de Revizuire al studiului de fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Fagaras. Termenul de finalizare al contractului este 08.08.2018. In prezent, proiectantul elaboreaza Analiza Multicriteriala in vederea alegerii variantei optime de traseu, sub indrumarea reprezentantilor JASPERS, avand vedere ca acest obiectiv este cuprins in MPGT si finantarea este asigurata prin POIM 2014-2020”, explica Ion Iordachescu, secretar de stat in Ministerul Transporturilor.

Proiectul Sibiu-Fagaras face parte din autostrada Sibiu-Brasov, ce este inclusa in sectiunea 1 a Autostrazii Transilvania. Are o lungime de 72,6 de km si un cost estimat de 816,44 milioane de euro.

“In perspectiva finalizarii tronsoanelor autostrazii Transilvania si ale Coridorului de Transport Pan-European nr. IV, a devenit oportuna realizarea unei legaturi pe relatia Sibiu-Fagaras care sa functioneze ca o legatura vest-est intre cele doua magistrale”, au motivat reprezentantii CNAIR necesitatea constructiei acestei autostrazi.

Contractul Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Sibiu – Fagaras a fost semnat pe 7 aprilie 2015, iar data prevazuta pentru inceperea prestarii serviciilor a fost 11 mai 2015. Contractul avea o valoare de 16,3 milioane de lei fara TVA.

In octombrie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a anuntat ca proiectul nu va mai primi finantare prin Programul Operational Sectorial Transport, astfel ca in lipsa unei surse de finantare, contractul a fost suspendat in data de 18 noiembrie 2015. Un an mai tarziu a fost reluat, iar Asocierea Aecom Ingenieria – Consitrans – Search Corporation a transmis un act aditional prin care Consitrans devenea liderului asocierii. 

Fostul ministru al Transporturilor, Razvan Cuc promitea ca traseul viitoarei legaturi dintre Sibiu si Fagaras va fi cunoscut pana in august 2017. Dar, cum se intampla mereu cand vine vorba de constructia infrastructurii rutiere, in special a celei de autostrazi, lucrarile au fost din nou intarziate si totul s-a amanat cu un an.