Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anuntat ca a trimis in SEAP documentatia pentru sectiunile 1 si 5 ale Autostrazii Sibiu – Pitesti.

Contractele pentru cele doua sectiuni au o valoare totala de aproximativ 560 milioane euro fara TVA. Pentru Sectiunea 1 cu o valoare de aproximativ 165 milioane euro fara TVA, proiectarea va dura 12 luni, iar executia lucrarilor 36 de luni. Pentru Sectiunea 5 valoarea este de aproximativ 395 milioaneeuro fara TVA, durata proiectarii  este de 12 luni, iar perioada de executie, 48 de luni.

Termenul limita pentru depunerea ofertelor pentru ambele sectiuni este de aproximativ 3 luni.

Lotul 1 aferent Sectiunii 1 va fi cuprins intre km 0+000 si km 13+170, iar traseul autostrazii va incepe in zona localitatii selimbar, la intersectia cu centura Sibiu. Aliniamentul va continua la vest de DN7, in paralel cu acesta, fiind amplasat intr-o zona colinara pana la km 6, in zona localitatii Vestem. in continuare, traseul autostrazii va traversa la vest de Talmaciu, drumul judetean DJ 105G, Avrig - Marsa - Talmaciu – Sadu, pana in zona Boita unde este prevazut un nod rutier ce asigura conectivitatea temporara a autostrazii Sibiu-Pitesti cu DN7.

Sectiunea 5, va fi cuprinsa intre km 92+600 si km 122+950, traseul autostrazii va incepe in zona localitatii Curtea de Arges si va continua paralel cu raul Arges pana la actuala centura a Municipiului Pitesti. Traseul acestei sectiuni este amplasat in judetul Arges si are o lungime de 30.35 km.

Autostrada Sibiu – Pitesti este o parte importanta a coridorului 4 Pan-European care traverseaza Romania de la Vest la Est.