Cei 15 kilometri de autostrada dati in folosinta in ultimul an inseamna "ridicol de putin", iar dezvoltarea infrastructurii este chiar cheia prosperitatii, a afirmat presedintele Klaus Iohannis la Pitesti, in cadrl unei dezbateri pe tema industriei auto.

In opinia sefului statului, dezvoltarea infrastructurii este cea mai sigura cale de a intari convergenta dintre regiunile tarii, insa, in programele guvernamentale, infrastructura, de cele mai multe ori, a fost o prioritate doar la nivel declarativ

"In programele guvernamentale, infrastructura, de cele mai multe ori, a fost o prioritate doar la nivel declarativ si nu vorbesc doar de ultimii guvernanti. Infrastructura nu este un slogan care suna bine doar cand aduce capital electoral. Dezvoltarea infrastructurii este chiar cheia prosperitatii, iar lipsa de autostrazi este reclamata asa cum vedem in prezent deopotriva de mediul economic, dar pe buna dreptate si de cetateni. Romanii isi doresc un trai mai bun si recurg la proteste pana acum greu de imaginat pentru a atrage atentia asupra acestor probleme acute", a spus seful statului, la Pitesti, la dezbaterea "Industria auto, motorul dezvoltarii economiei. Factori de crestere a competitivitatii".

Potrivit acestuia, cei 15 kilometri de autostrada dati in folosinta in ultimul an inseamna "ridicol de putin".

"In afara de harti colorate si planuri frumoase - lumea se uita si la rezultate -, iar cei 15 km de autostrada dati in folosinta in ultimul an si jumatate inseamna ridicol de putin, dovada lipsei de capacitate, de mobilizare in jurul unui obiectiv national esential. Daca am aduna promisiunile de kilometri de autostrada facute de guvernanti in ultimii 20 de ani, am avea autostrazi cat China”, a adaugat seful statului, spunand ca nu intelege de ce nu se trece la realizarea proiectelor, in conditiile in care sunt si bani, este si nevoie de acestea.