Directorul general al CNADNR, Catalin Homor, le-a cerut constructorilor sa continue lucrarile la DN76, Deva-Oradea, intr-un ritm sustinut, astfel incat circulatia sa se reia pana la finalul anului, potrivit unui comunicat publicat vineri.
In iulie, ministrul Transporturilor, Sorin Buse, s-a declarat si el nemultumit de ritmul cu care se desfasoara lucrarile pe DN76, lung de 192 de kilometri, acestea fiind incepute in 2009.
”Dar, sunt si sectoare unde ritmul de lucru nu este cel satisfacator pentru a atinge stadiile angajate de catre Antreprenori inca din luna ianuarie. Acolo punem presiune pe constructori pentru a urgenta executia, astfel incat pana la finele anului pe acest drum national sa se poata circula in conditii optime”, a declarat Homor.
Pe lotul 4 gradul de realizare a ajuns la 55%.
La lotul 5, stadiul de executie este acum de 60%.
Lucrarile au avansat si pe lotul 1, unde stadiul fizic a ajuns la 75%.
Lotul 2 este singurul fara probleme, lucrarile avand acum un nivel de realizare de 99%.
La lotul 3, situatia este extrem de complicata. Contractele de executie au fost reziliate in anul 2015, stadiul fizic al lucrarilor fiind de sub 30%. CNADNR a luat decizia de a realiza aici lucrarile in regie proprie.