Distribuitorul suedez de mobilă IKEA recunoaște că se confruntă cu „provocări continue” în lanțul său de aprovizionare din Marea Britanie, inclusiv cu lipsa șoferilor de camion, astfel că disponibilitatea unor produse este redusă, relatează cotidianul britanic The Independent. Pentru a atenua aceste dificultăți, compania achiziționează containere și închiriază chiar nave maritime.

Potrivit companiei, provocările existente în lanțul de aprovizionare au fost agravate de Brexit și Covid-19.

„Ceea ce vedem este o furtună perfectă de probleme, inclusiv întreruperea fluxurilor comerciale globale și lipsa de șoferi, care au fost exacerbate de pandemie și Brexit”, a declarat o sursă din IKEA, citată de The Independent.

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al companiei a declarat că IKEA se confruntă cu o disponibilitate redusă de produse în unele dintre gamele sale din magazine.

„La fel ca mulți comercianți cu amănuntul, ne confruntăm cu provocări continue înlanțurile noastre de aprovizionare din cauza Covid-19 și a penuriei de forță de muncă, fiind afectate transportul, materiile prime și aprovizionarea. În plus, observăm o cerere mai mare a clienților, deoarece mai mulți oameni petrec mai mult timp acasă. Drept urmare, ne confruntăm cu o disponibilitate redusă în unele dintre gamele noastre”, a precizat acesta.

Pe fondul acestor provocări, IKEA a confirmat presei din SUA și Suedia că achiziționează containere și chiar închiriază nave pentru a-și asigura aprovizionarea.

Mikael Redin, directorul livrărilor de produse IKEA, a declarat pentru cotidianul suedez Svenska Dagbladet că măsura a fost motivată de o serie de probleme, precum incidentul din Canalul Suez, care a provocat mari perturbări.

Redin a declarat, de asemenea, ziarului suedez că aglomerația din porturi, cererea mare și lipsa de materii prime au fost, de asemenea, factori care afectează disponibilitatea liniilor de produse în magazinele producătorului de mobilă.

„Congestia în porturi combinată cu o cerere istoric ridicată a creat un dezechilibru pe întreaga piață mondială pentru transportul maritim. În plus, trebuie adăugat un deficit general de anumite materii prime. Una peste alta, aceste lucruri au condus, din păcate, la lipsuri în gama noastră”, a conchis Mikael Redin.