Compania germană Trans-o-flex a pus în funcțiune un nou centru logistic, pe un amplasament de 30.000 de metri pătrați, în Wildenfels (Saxonia, Germania), unind astfel două locații separate anterior. 

„Noua sucursală este atât un centru de manipulare pentru rețeaua noastră frigorifică Trans-o-flex ThermoMed, cu temperaturi între 2 și 8 grade Celsius, cât și pentru Trans-o-flex Express, serviciul de transporturi controlate activ în intervalul ambiental de la 15 până la 25 de grade Celsius”, a precizat Wolfgang P. Albeck, CEO Trans-o-flex.

Conform companiei, pentru serviciul expres a fost acordată o atenție specială asigurării unei capacități de manipulare ridicate, în combinație cu o construcție economică și eficientă din punct de vedere energetic. Unitatea, sub forma de Y, are o hală compactă de 5.000 de metri pătrați, cu 99 de porți pentru încărcare și descărcare rapidă. 

Aproximativ 150 de persoane vor lucra în noua sucursală, un număr ce include și șoferii angajați de partenerii de transport.

„Am investit o sumă peste medie în izolarea termică, pentru reducerea costurilor de operare și poluarea pe termen mediu”, a subliniat Wolfgang P. Albeck. Potrivit acestuia, temperatura sistemului este controlată printr-o combinație de grile de alimentare cu aer și ventilatoare de evacuare a aerului, precum și printr-un sistem de aer condiționat. În plus, sub zona curții a fost amplasat un sistem special de conducte, care colectează toată apa de ploaie. 

Locația este pregătită și pentru dezvoltarea mobilității electrice, fiind instalate stații de încărcare pentru vehiculele ”verzi” de livrare, dar și pentru cele ale angajaților.