Pe termen scurt, consecintele Brexit-ului asupra exportului de autovehicule, componente si mijloace de transport vor fi probabil limitate. Pe termen lung, odata cu posibila instituire a formalitatilor vamale, efectele se vor face simtite. 

Analistii considera ca urmarile efectele economice si financiare ale despartirii de Uniunea Europeana nu sunt usor de cuantificat. 

”Ce stim, pana  in prezent, este ca Marea Britanie pare decisa sa amane notificarea Uniunii Europene cu privire la iesire, scopul nedeclarat fiind probabil sa-si intareasca puterea de negociere in fata UE sau chiar sa ajunga la un gen de pre-acord pe diverse domenii - comert, piata muncii, agricultura, inainte de a activa Articolul 50”, spune Dumitru Dulgheru, senior analist in cadrul Departamentului de Cercetare al BCR.

In opinia sa, tergiversarea va spori incertitudinile, fiind posibil sa afecteze si  increderea in consum si nu numai in Marea Britanie. 

”In ceea ce priveste impactul Brexit-ului asupra Romaniei, in prezent vedem o posibila incetinire a avansului economic pana la 3,6% in 2017, de la 3,8% cat estimasem anterior. Canalele de transmisie vor fi in primul rand exporturile, cu impact asupra productiei industrial, si, intr-o masura mai mica, investitiile”, explica senior analistul BCR Cercetare.

Sectorul auto din Romania, care include atat comertul cu ridicata si amanuntul, cat si intretinerea si repararea de autovehicule, reprezinta aproximativ 4,6% din PIB si angajeaza peste 340.000 de persoane. in anul 2015, Romania a exportat bunuri in valoare de 2,4 miliarde de euro catre Marea Britanie, din care 16,5% reprezentau doar exporturile de autovehicule si componente auto. Astfel, Marea Britanie a fost anul trecut a patra piata de destinatie a exporturilor de autovehicule si componente auto produse local (5%), fiind insa devansata la mare distanta de Germania (26%), Franta (9%) si Italia (7%).

”Regimul vamal nu ar trebui sa se schimbe in urmatorii doi ani cat se considera ca ar putea dura negocierile cu UE din momentul activarii Articolului 50 si deci nu ar trebui sa influenteze exporturile romanesti. Dar, riscurile cu privire la deprecierea lirei sterline, incetinirea cresterii salariilor si scaderea increderii in consum – deja observate – ar putea afecta exporturile romanesti auto, inclusiv de componente in urmatorul an”, arata Dumitru Dulgheru, care adauga totusi ca un lucru imbucurator este faptul ca unii producatori auto britanici au declarat recent ca deocamdata isi mentin productia. 

Avand in vedere ca Marea Britanie este o piata mai sofisticata, acesta considera ca mare parte dintre clientii care cumpara marcile produse in Romania sunt, cel mai probabil, din randul celor cu venituri modeste, primii care ar putea fi afectati si de o eventuale criza. in paranteza fie spus, multi vad chiar o intrare in recesiune in 2017.

”Magnitudinea reculului este dificil de anticipat, existand atat de multe necunoscute. Probabil ca vizibilitatea cea mai mare o va avea o eventuala scaderea a numarul de autovehicule exportate, exportul de componente putand manifesta o rezilienta ceva mai mare, avand in vedere asigurarea necesarului de piese si a service-ului pentru parcul auto romanesc existent in Marea Britanie”, conchide senior analistul BCR Cercetare.

 

Posibile taxe vamale la import 

Potrivit lui Valentin Durigu, Director Tax in cadrul KPMG , in perioada imediat urmatoare (2-4 ani), pana la incheierea negocierii termenilor retragerii Marii Britanii, impactul asupra exporturilor uzinelor Dacia catre Marea Britanie, care in anul 2015 a numarat 26.267 unitati (locul 8 in topul pietelor externe in anul 2015, potrivit paginii oficiale a companiei), va fi probabil limitat, tranzactiile dintre cele doua tari fiind in continuare considerate operatiuni intra-comunitare.

Specialistul in taxe al  KPMG considera, ca pe termen mai lung insa, odata cu iesirea efectiva a Regatului Unit din Uniunea Europeana si impunerea efectuarii de formalitati vamale in schimburile dintre acesta si spatiul UE, efectele Brexit-ului se vor face simtite, dar vor fi dictate intr-o foarte mare masura de rezultatul negocierii acordului de iesire din UE si de tipul acestuia.

”Oricum, in postura de tara extra-comunitara care are o productie auto interna importanta  - potrivit unor informatii, Regatul Unit a produs in 2015 aproximativ 1,7 milioane automobile, veniturile totale ale industriei auto fiind de peste 70 miliarde lire, acolo fiind prezenti constructori precum Nissan, Toyota, General Motors, Ford, BMW sau Honda - si in absenta unui acord de schimburi comerciale preferentiale cu UE, Marea Britanie, in scopul protejarii productiei interne, poate institui taxe vamale la import pentru autovehicule si piese de schimb pentru acestea, cuantumul lor putand fi semnificativ. Sa ne amintim ca, inainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, taxa vamala pentru importul de autoturisme in Romania se ridica la 30% din valoarea in vama a acestora”, arata Valentin Durigu. 

De altfel, acesta este de parere, ca desi este improbabila instaurarea de catre Regatul Unit a unor taxe vamale prohibitive in relatia cu Uniunea Europeana, este de asteptat ca Regatul Unit va incerca sa-si protejeze propria industrie auto, motiv pentru care impunerea unei taxe vamale la import comparabila cu cea aplicata de UE la importul autovehiculelor, de 10%, este foarte probabila, in situatia in care Regatul Unit nu va decide sa ramana participant la piata comuna europeana.

”Mai mult, intrarea produselor romanesti pe piata britanica, dupa iesirea din UE, va presupune – pe langa costurile cu efectuarea formalitatilor de import si cu taxele vamale – si plata TVA in vama, ceea ce va genera un flux negativ de numerar, fapt ce va duce la scaderea si mai accentuata a competitivitatii autovehiculelor romanesti pe piata britanica”, avertizeaza Valentin Durigu.

.Pe de alta parte insa, acesta spune ca o contractie a economiei Regatului Unit ca urmare a iesirii din UE - care se poate traduce in scaderea apetitului pentru consum sau in reducerea cheltuielilor consumatorilor - poate determina consumatorii britanici sa se indrepte spre marci de produse din game mai accesibile (produse mai ieftine), in detrimentul marcilor mai scumpe, caz in care marcile romanesti de autovehicule ar putea fi in avantaj, deoarece au un raport pret/calitate de cele mai multe ori superior altor marci de autovehicule, inclusiv dintre cele produse in Regatul Unit, compensand in anumita masura barierele tarifare sau netarifare pe care iesirea Regatului Unit din UE le-ar putea presupune. 

Referitor la productia de de piese si componente auto, specialistul in taxe al KPMG considera ca, desi impactul Brexit-ului nu va ocoli aceasta industrie, magnitudinea fenomenului ramane incerta si, mai ales, direct dependenta de modelul relatiei economice cu UE pe care il va alege Regatul Unit.

Totodata, Valentin Durigu anticipeaza ca exporturile de mijloace de transport catre Regatul Unit nu vor avea de suferit pe termen scurt, cel putin pana la data parasirii oficiale a Uniunii Europene. Pe toata aceasta perioada nu vor exista formalitati vamale, controale la frontiera sau taxe vamale pentru bunurile comunitare ce vor intra pe teritoriul Regatului Unit.

”In cazul in care Regatul Unit va negocia cu UE un acord de tipul celui detinut in prezent de Elvetia, impactul pe care exporturile romanesti il vor resimti va fi minim, el fiind generat in principal de costurile administrative aditionale cu formalitatile vamale si controalele la frontiera, respectiv de costurile aferente inrautatirii fluxului de numerar (prin plata TVA in vama). in absenta unui astfel de acord, taxele vamale ce vor trebui platite se vor regasi, alaturi de costurile administrative, in pretul final al mijlocului de transport, cumparatorul fiind astfel inclinat sa aleaga produse din productia interna in detrimentul celor provenind din import, inclusiv din Romania”, conchide Valentin Durigu, Director Tax KPMG.