Din 2022, BMW i Hydrogen NEXT va fi produs de BMW Group intr-o serie redusa. Modelul este echipat cu un sistem de propulsie electric cu pile de combustie cu hidrogen si, prin urmare, emite doar vapori de apa. 

BMW Group este convins ca in viitor diferite forme alternative de propulsie vor coexista, deoarece nu exista o singura solutie care sa acopere toate cerintele de mobilitate ale clientilor din intreaga lume.

Uzina BMW Group din Landshut va fabrica din metal usor carcasa pentru stiva in care sunt amplasate pilele de combustie, precum si placa finala mediana ale BMW i Hydrogen NEXT. Este compusa din piese turnate din plastic si metal usor si serveste ca etansare pentru carcasa stivei. 

"Mediile" hidrogen, oxigen si lichid de racire sunt alimentate prin placa finala in carcasa pentru a initia reactia chimica in pilele de combustie. Sistemul a fost dezvoltat in Centrul de Tehnologie si Constructie Usoara (LuTZ) din Landshut. 

In sistemul de propulsie, ansamblul de pile de combustie al BMW i Hydrogen NEXT, care este alimentat continuu cu hidrogen din rezervoarele CFRP, genereaza pana la 125 kW de energie electrica pentru motorul electric aflat pe puntea spate.

Mecanismul de baza este o reactie chimica intre hidrogen si oxigen, al carui singur produs este apa. Doua rezervoare de 700 bar, care impreuna contin sase kilograme de hidrogen, garanteaza autonomie mare in orice conditii meteorologice - cu o durata de umplere a rezervorului de doar trei-patru minute.

Cea de-a cincea generatie a sistemului de propulsie electrica (Gen5), care este utilizata pentru prima data la BMW iX3, este integrata complet si in BMW i Hydrogen NEXT. Bateria-tampon de putere, care se afla deasupra motorului electric, ofera un plus de dinamica la accelerare. Aceasta aisgura o puterea maxima de 275 kW (374 CP).