Bosch si Daimler accelereaza dezvoltarea conducerii complet automatizate, fara sofer (nivel 4/5 SAE) in zone urbane si pregateste terenul in acest sens. Partenerii au ales California ca locatie pilot pentru prima flota auto de testare.
 
In a doua jumatate a anului 2019, Bosch si Daimler vor oferi clientilor un serviciu pentru naveta cu autovehicule autonome pe trasee selectate dintr-o metropola californiana. Se preconizeaza ca operatorul acestei flote de testare si al serviciilor de mobilitate pe baza de aplicatii va fi Daimler Mobility Services. Proiectul pilot va demonstra modul in care serviciile de mobilitate, cum ar fi cele covoiajare (car2go), serviciile de inchiriere autovehicule cu sofer (mytaxi) si platformele multi-modale (moovel) pot fi interconectate in mod inteligent pentru crearea mobilitatii viitoare. In plus, partenerii au ales compania americana Nvidia ca furnizor pentru platforma de inteligenta artificiala ca parte a retelei lor de unitati de comanda.
 
Un factor decisiv pentru conducerea complet automatizata si fara sofer in mediul urban este recunoasterea fiabila a zonei din jurul autovehiculului cu ajutorul diversilor senzori. Analizarea si interpretarea diverselor date obtinute si traducerea lor in comenzi de conducere in timp foarte scurt necesita o putere de calcul imensa: autovehiculele complet autonome, fara sofer, vor fi niste super-computere mobile. In acelasi timp, conducerea complet automatizata, fara sofer, in zone urbane necesita o arhitectura versatila, redundanta si cel mai inalt nivel de siguranta functionala. Pentru a asigura acest nivel de siguranta, operatiile de calcul necesare sunt efectuate in paralel in circuite diferite. Aceasta inseamna ca sistemul recurge in mod instantaneu la aceste rezultate de calcul paralel atunci cand este necesar.
 
Astfel, Bosch si Daimler se bazeaza pentru acest sistem de conducere pe o retea de unitati de comanda compusa din mai multe unitati de comanda individuale. Compania americana Nvidia furnizeaza platforma necesara, care poate rula algoritmii de inteligenta artificiala (AI) creati de Bosch si Daimler pentru deplasarea autovehiculului. Reteaua de unitati de comanda compara datele de la toti senzorii cu tehnologii radar, video, LiDAR si cu ultrasunete (fuziune de date de la senzori), le evalueaza in cateva milisecunde si planifica miscarile autovehiculului. Astfel, reteaua de unitati de comanda are o capacitate de calcul de sute de trilioane de operatiuni pe secunda. Cam cat puteau realiza impreuna mai multe autovehicule Clasa S cu doar cativa ani in urma.
 
Reteaua de unitati de comanda va fi utilizata si pentru flota de autovehicule care vor fi puse in circulatie de Daimler si Bosch in California, in a doua jumatate a anului 2019. Si nu doar atat: partenerii Bosch vor oferi clientilor un serviciu pentru naveta cu autovehicule autonome pe trasee selectate dintr-o zona a golfului San Francisco, in Silicon Valley. Testele efectuate vor oferi informatii despre modul in care autovehiculele complet autonome si fara sofer pot fi integrate intr-o retea de transport multi-modala. Multe orase se confrunta cu provocari care ingreuneaza din ce in ce mai mult sistemul de transport existent. Testele vor demonstra modalitatea in care aceasta tehnologie noua poate deveni o solutie pentru aceste provocari.