Conform calendarului de dozare a traficului de camioane în Tirol (Austria), în prima jumătate a anului 2022 sunt planificate 21 de zile în care numărul de camioane care trec granița cu Germania este limitat la 300 de vehicule pe oră.

Calendar de dozare a traficului greu de mărfuri în prima jumătate a anului viitor:

- 07.01. 2022 - vineri după Bobotează
- 07.02.2022 - luni
- 14.02.2022 - luni
- 21.02.2022 - luni
- 28.02.2022 - luni
- 07.03.2022 - luni
- 14.03.2022 - luni
- 26.04.2022 - marți după Ziua Eliberării Italiei
- 23.05.2022 - luni înainte de Înălțare
- 24.05. 2022 - marți înainte de Înălțare
- 25.05.2022 - miercuri înainte de Înălțare
- 27.05. 2022 - vineri după Înălțare
- 03.06.2022 - vineri după Ziua Republicii Italiene /vineri înainte de Rusalii
- 04.06.2022 - sâmbătă înainte de Rusalii
- 07.06.2022 - marți după Rusalii
- 08.06.2022 - miercuri după Rusalii
- 09.06.2022 - joi după Rusalii
- 13.06.2022 - Luni înainte de Corpus Christi
- 14.06.2022 - marți înainte de Corpus Christi
- 15.06.2022 - miercuri înainte de Corpus Christi
- 17.06.2022 - vineri după Corpus Christi

Austria aplică, din 2018, măsura de dozare a numărului de camioane care circulă pe autostrada A12 Inntal, de-a lungul Pasului Brenner.

Concret, dozarea stabilește circulația unui număr maxim de 300 de vehicule pe oră, în anumite zile ale anului, caracterizate de vârfuri de trafic. Dacă acest nivel este atins, camioanele care depășesc numărul stabilit sunt oprite pe marginea drumului. 

Dozajul este în vigoare la punctul de trecere a frontierei din Kufstein / Kiefersfelden pentru camioanele care se deplasează spre sud, de la ora 5.00, în zilele stabilite. Ca atare, cozile de camioane se formează pe teritoriul Germaniei, în Bavaria, provocând nemulțumirea autorităților locale.

În acest context, o serie de state europene au reclamat Austria la Comisia Europeană, cerând cu vehemență anularea acestei măsuri care afectează circulația mărfurilor. Până acum nu au avut succes.

Potrivit autorităților din Tirol, ultimii ani au demonstrat că dozarea traficului de camioane este un instrument indispensabil de control, care asigură siguranța traficului și a livrărilor în zilele când există risc de supra-aglomerare pe șosele. ”În lupta împotriva traficului excesiv de tranzit, această măsură va continua, așadar, să fie folosită, fiind o garanție că în Tirol nu vor exista blocaje rutiere în zilele lucrătoare”, au precizat sursele citate.