In zona granitei sunt descoperite cele mai multe ilegalitati, constata presa italiana. Un exemplu vine de zilele trecute, de pe autostrada A28 Portogruaro-Conegliano, unde politistii rutieri, in timpul controalelor de rutina, au descoperit un sofer strain care transporta marfuri in toata Europa cu documente CEMT false. Acesta a fost oprit in timp ce se indrepta spre o cunoscuta companie de electrocasnice din zona Pordenone pentru a ridica marfurile, iar politistilor le-a fost starnita curiozitatea in momentul in care au observat nervozitatea soferului atunci cand a fost oprit la iesirea din Porcia. Nelinistea lui a starnit suspiciunile ofiterilor si i-a determinat sa-l investigheze mai amanuntit. Astfel, atunci cand au ajuns sa verifice documentatia de transport insotitoare si, in special, autorizatia de transport international (CEMT), au perceput problema. Folosind lampile UV, agentii de control au observat imediat ca documentul in cauza era fals. Si intrucat falsificarea de documente (in acest caz vorbim despre documente publice) este o infractiune, soferul a fost denuntat imediat la autoritatea judiciara si, in acelasi timp, i s-a aplicat o grea sanctiune administrativa de 4.130 de euro, iar vehiculul i-a fost retinut administrativ pentru 90 de zile.

Uomini e Trasporti precizeaza ca, in cazul in care un transportator care detine autorizatii multilaterale CEMT comite incalcari repetate sau falsifica un document legat de CEMT, el nu va mai putea beneficia de autorizatii CEMT timp de cel putin doi ani.