Asociatia Producatorilor Europeni de Automobile - ACEA a adoptat un document de pozitie prin care se angajeaza ca transportul rutier de marfa sa devina neutru din punctul de vedere al carbonului pana in 2050. Membrii organizatiei au reiterat ca se concentreaza pe vehiculele cu emisii reduse si, in special, pe cele cu emisii zero, caz in care numarul si autonomia lor va trebui sa creasca rapid in urmatorii ani.
Cu toate acestea, ACEA avertizeaza ca infrastructura esentiala pentru reincarcarea camioanelor ”verzi” este aproape inexistenta. In acest context, asociatia considera ca revizuirea Directivei privind infrastructura de combustibili alternativi (AFID) reprezinta o oportunitate cruciala pentru a stabili obiective specifice si obligatorii la nivel european pentru statelor membre in ceea ce priveste vehiculele grele cu emisii reduse si zero.
„AFID trebuie revizuita pentru a tine seama de cerintele vehiculelor grele si pentru a facilita lansarea rapida a unei retele dense de reincarcare si realimentare in toate statele membre europene. Ar trebui sa stabileasca un obiectiv-tinta de 10.000-15.000 de puncte de incarcare publice pana in 2025 si 40.000-50.000 de puncte de incarcare pana in 2030. In plus, in parcarile camioanelor de-a lungul autostrazilor ar trebui sa fie setata, pentru 2030, o tinta de cel putin 40.000 de puncte de incarcare de joasa putere (100 kW)", arata ACEA.
Organizatia este de parere ca, pentru a se asigura ca numarul necesar de puncte de reincarcare este disponibil pana in 2025 si 2030 in toate statele membre ale UE, ar trebui stabilite obiective obligatorii pentru fiecare stat membru in conformitate cu metodologia propusa.
Astefl, pentru Romania, asociatia considera ca ar fi necesare 10 de puncte de incarcare pana in 2025 si 50 de puncte de incarcare pana in 2030.
Pe de alta parte, ACEA propune si stabilirea unei tinte de aproximativ 300 de statii de alimentare cu hidrogen pentru camioane pana in 2025 si de cel putin 1.000 de puncte de incarcare pana in 2030. ”Pana in 2030, un punct de alimentare cu hidrogen ar trebui sa fie disponibil la fiecare 200 km in reteaua centrala TEN - T”, subliniaza asociatia, care considera ca o statie de alimentare cu hidrogen pentru un camion ar trebui sa aiba o capacitate zilnica minima de cel putin sase tone de H2, cu cel putin doi distribuitori pe statie.