FMCSA (Federal Motor Carrier Safety Administration – Administratia Federala pentru Siguranta Transportului Rutier – n.r.) va solicita curand si pasagerilor care se afla in vehicule comerciale pe drumurile publice sa poarte centuri de siguranta, conform ccjdigital.com.

 

Agentia a publicat „Regula Finala” in Registrul Federal, anul acesta pe 7 iunie, regula ce ii va face pe soferi „responsabili de siguranta pasagerilor din camioanele lor, avand grija sa poarte centurile de siguranta”, a declarat agentia. Noul ordin va fi pus in vigoare anul acesta, pe 8 august.

 

FMCSA a declarat ca beneficiile acestei reguli vor fi ca „orice fatalitate sau rani vor fi evitate sau reduse ca grad de severitate ca urmare a purtarii centurii de siguranta”.

 

Din cei 17 membri care au participat la implementarea acestei reguli, 12 dintre ei au sustinut-o iar restul au fost impotriva. Dintre cei care nu au sustinut noua regula, patru dintre ei au crezut ca nu era cazul pentru o noua regula, sau nu era suficienta cat sa-i determine pe soferi sa se simta responsabili de viata pasagerilor din camioanele lor. Replica agentiei a fost ca multe state ii tin pe soferi responsabili pentru siguranta pasagerilor pe care ii au in camioane, iar aceasta regula este doar o extensie a acestei responsabilitati. Agentia a adaugat ca avand grija ca pasagerii lor sa poarte centurile de siguranta reprezinta „o minima responsabilitate si cerinta” pentru soferi.

 

Conform informatiilor primite de la National Highway Traffic Safety Administration (NHTSA - Siguranta Traficului pe Autostrazile Nationale – n.r.), 37 de pasageri care se aflau in camioane au murit in accidente rutiere in anul 2014, o treime dintre ei fiind aruncati in afara cabinei, din cauza ca nu purtau centuri de siguranta.