Asigurare de raspundere a transportatorului pentru marfa transportata in calitate de caraus (CMR) are ca obiect raspunderea companiilor ce efectueaza transporturi rutiere nationale sau internationale, pentru avarierea sau distrugerea marfurilor incredintate pentru transport.

Incepand din aceasta luna, specialistii Lutz Asigurari vor avea o rubrica speciala in T-Times.ro unde vor aborda cele mai importante prevederi ale asigurarii CMR.

La transportul rutier international de marfa, raspunderea transportatorului se orienteaza in mod obligatoriu dupa conventia CMR, si poate fi efectuat doar dupa demonstrarea existentei unei asigurari CMR, care sa acopere raspunderea transportatorului in caz de dauna.

Articolul 25 CMR, care reglementeaza despagubirea in caz de dauna face referire in paragraful (1) la prevederile Art. 23(1) (Valoarea bunului in momentul si locul preluarii in vederea transportului), art. 23(2) (Pretul la bursa, in orice caz pretul pietei, in orice caz valoarea comuna a unor bunuri de acelasi tip si achizitionate in acelasi mod) si 23(4) (alti factori de despagubire, ca de exemplu unele taxe vamale si costuri aparute ca urmare a transportului) si prevede in paragraful (2) ca, despagubirea nu trebuie, in orice caz, sa depaseasca

  1. suma care ar fi de platit in cazul unei pierderi integrale, daca toata marfa expediata este devalorizata ca urmare a daunei; si b) suma care ar trebui platita in cazul pierderii partii devalorizate, daca doar o parte a marfii expediate este devalorizata ca urmare a daunei.

Articolul 25(1) prevede, de asemenea, ca transportatorul trebuie sa plateasca, in caz de dauna, suma aferenta reducerii valorii, cu respectarea dispozitiilor numite anterior.

Punctul de plecare/momentul preluarii este decisiv!

Reducerea valorii este in asa fel calculata, incat din valoarea bunului neavariat in locul si momentul preluarii se deduce acea valoare pe care ar fi avut-o bunul in urma avarierii in locul si momentul preluarii.  Aceasta din urma valoare este, fireste, una ipotetica, care, in orice caz, in cazul daunelor mai mari nu poate fi stabilita, de regula, decat de catre un expert. In mod pe deplin constient, in articolul 25 CMR nu se face referire la costurile de reparare. In practica, acestea corespund adesea aproximativ reducerii valorii si constituie baza pentru despagubire, chiar si in cazul daunelor mai mici, pentru care nu renteaza sa se apeleze la un expert. De asemenea, se obisnuieste sa fie acoperit costul masurilor luate in vederea reducerii daunei, masuri care, daca nu ar fi fost luate, ar fi avut loc o si mai mare reducere a valorii bunului, pana la incidenta valorii reduse a bunului, calculata fictiv pentru situatia in care masurile nu ar fi fost luate.

Notiunea de avariere

Ce este insa avarierea bunului transportat? Conventia CMR insasi nu da nicio informatie in acest sens, astfel incat trebuie sa recurgem la notiunea de avariere a legislatiilor nationale aplicabile, in cazul in care nu au fost deja create definitii autonome pe baza jurisdictiei CMR in domeniu, care trebuie luate in considerare in interesul unei armonizari a interpretarilor. Daca, pentru a da un exemplu, ne referim la jurisprudenta din spatiul germanofon, rezulta ca orice modificare negativa a substantei bunului, ca de pilda udarea, zgarierea, fisurarea, zdrobirea, murdarire, amestecare sau poluare chimica cu substante in cazul marfurilor in vrac sau a fluidelor, daca acestea duc la o depreciere a substantei, ruginirea, oxidarea, dar si alte prejudicieri ale calitatii bunului transportat, de natura sa ii reduca valoarea, precum preluarea unui miros, in cazul textilelor depozitate sau pierderea prospetimii in cazul cafelei prajite; avarierea este partial acceptata chiar si fara modificarea substantei, de pilda in cazul in care durata de comercializare a fructelor este scurtata ca urmare a transportarii lor la o temperatura prea mare sau in cazul unei suspiciuni intemeiate de dauna, care duce la o reducere a valorii, chiar si fara a fi constatata o alterare a substantei.

In articolul de saptamana viitoare veti putea citi despre calcularea in cazul unei daune partiale.