Asociația europeană de mediu Transport & Environment (T&E) le solicită factorilor de decizie din Uniunea Europeană să interzică, în viitoarea legislație privind noile limite de CO2, înmatriculările noi de camioane și autobuze diesel în UE până cel mai târziu în 2035.
”O interdicție din 2030 ar fi și mai bună”, spun reprezentații T&E.
Potrivit acestora, dacă, pe de altă parte, noi camioane și autobuze diesel ar fi încă înmatriculate după 2035, UE și-ar rata obiectivul de a atinge un transport cu vehicule grele în mare măsură neutru din punct de vedere climatic până în 2050.
T&E își bazează afirmațiile pe un studiu propriu, în care asociația a luat în calcul diverse scenarii privind interzicerea înmatriculărilor noi de camioane și autobuze diesel din 2030, 2035 și 2040.
Cele trei termene au fost alese ca urmare a faptului că, în acest an, Comisia Europeană (CE) este obligată să prezinte noi propuneri de valori limită pentru emisiile de CO2 de la camioane și autobuze pentru 2030 și, eventual, pentru 2035 și 2040. Potrivit T&E, CE intenționează să-și publice propunerile pe 30 noiembrie.
Asociația consideră că interzicerea înmatricuărilor noi de vehicule grele pe motorină începând cu 2030 sau 2035 este destul de realistă și fezabilă, în condițiile în care producătorii de camioane au obținut rezultate remarcabile în comercializarea vehiculelor cu emisii zero sau reduse de CO2 și intenționează să crească semnificativ producția în următorii ani. Prin urmare, T&E susține că ar putea fi disponibile suficiente vehicule. „Un regulament al UE și-ar atinge exact scopul pe care îl are un regulament: să se asigure că producătorii își implementează efectiv anunțurile și le face puțin mai ambițioase”, arată reprezentanții T&E.
În toate cele trei scenarii, interdicțiile de circulație nu ar trebui adoptate în același timp pentru toate vehiculele diesel. În scenariul de eliminare treptată până în 2035, de exemplu, autobuzele urbane noi cu motoare diesel nu ar trebui să mai fie înmatriculate după 2027. Camioanelor care nu sunt utilizate pentru transportul de mărfuri li se va acorda un termen limită pentru 2040. În schimb, celelalte camioane și autobuze interurbane cu motoare diesel vor fi eliminate treptat până în 2035.
Chiar și în acest scenariu, arată T&E, camioane și autobuze diesel ar fi încă în circulație pe drumurile Europei în 2050. Asociația estimează o utilizare de cel puțin 18 ani pentru camioane și 20 de ani pentru autobuze. Conform calculelor, proporția de camioane și autobuze cu motorină în UE ar fi, în 2050, de 8% în cazul scenariului în care intedicția este introdusă din 2030, de 13% pentru scenariul cu 2035 și de 20% în cazul scenariului cu 2040.