Compania de administrare și finanțare a autostrăzilor din Austria, Asfinag, a modernizat și redeschis punctul de control al camioanelor de pe Autostrada A10 Tauern, amplasat lângă localitatea Kuchl (Salzburg), la km. 21.
Potrivit Asfinag, au fost construite noi benzi de intrare și ieșire, clădiri tehnice și birouri, iar un sistem modern de afișare electronică va direcționa traficul intens în afara autostrăzii.
Vehiculele sunt măsurate imediat ce intră pe terenul de peste un hectar al punctului de control - se înregistrează lungimea, înălțimea și lățimea. Apoi are loc cântărirea, urmată de o verificare vizuală inițială (de exemplu profilul anvelopei, frânele supraîncălzite). Dacă este necesar, are loc și o verificare tehnică precisă a stării vehiculului, în hala de testare.
Cântarele mobile sau fixe pentru măsurarea greutații, bancul de testare a frânelor și sistemul de măsurare a vitezei fac, de asemenea, parte din pachetul de modernizare. Zona de control și parcările au fost și ele dotate cu noi sisteme de iluminare.
„Controlul traficului greu este o componentă importantă, deoarece accidentele în care sunt implicate camioane au adesea consecințe grave. Prin urmare, Asfinag a dezvoltat 14 puncte multifuncționale de control al traficului în toată Austria, în cooperare cu statele federale și cu Ministerul Federal de Interne. Punctul de control de pe A10 este acum de ultimă generație”, a precizat Andreas Fromm, Managing Director al ASFINAG Bau Management GmbH.
Implementarea proiectului a costat aproximativ 7 milioane de euro.
Anul viitor, Asfinag va dota punctului de control al traficului cu un sistem fotovoltaic, care să acopere necesarul de energie electrică.
Sursa foto: Asfinag