Autoritatea Rutiera Romana (ARR) informeaza transportatorii ca in conformitate cu prevederilor art.2 din O.U.G. nr.63/2015 aprobata prin Legea nr.107/2016:
“la solicitarea operatorilor de transport care detin licente de traseu valabile la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta pe traseele cuprinse in programul de transport de persoane prin servicii regulate intre municipiul Bucuresti si localitatile judeţului Ilfov, Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. elibereaza licente de traseu insotite de graficele de circulatie, pentru autobuzele detinute si nominalizate de catre acestia cu plata tarifului aferent, potrivit legii, pana la ramanerea definitiva a hotararilor instantelor de judecata.”
In acest sens, avand in vedere faptul ca licentele de traseu trebuie sa aiba valabilitate pana la ramanerea definitiva a hotararilor instantelor de judecata, faptul ca in actul normativ mai sus mentionat nu este prevazuta o anume perioada de valabilitate a licentelor, faptul ca fara a fi prevazuta o perioada de valabilitate a licentelor de traseu nu poate fi incasat tariful de eliberare potrivit legii, cat si necesitatea asigurării continuitatii serviciului regulat de transport de persoane intre municipiul Bucuresti si localitatile judetului Ilfov, agentiile teritoriale ARR Bucuresti si Ilfov urmeaza sa elibereze licente de traseu insotite de grafice de circulatie pentru autobuzele detinute si nominalizate de catre operatorii de transport, pentru perioada 01.01.2017-31.12.2017, cu plata tarifului aferent, dupa cum urmeaza:
1. Operatorii de transport rutier care detin licente de traseu valabile pana la data de 31.12.2016, vor depune la agentia teritoriala ARR emitenta a acestora o solicitare de eliberare a licentelor de traseu insotita de dovada achitarii tarifului de eliberare pentru perioada 01.01.2017-31.12.2017.
2. Tariful de eliberare a unei licente de traseu pentru o cursa pentru perioada 01.01.2017- 31.12.2017 este cel prevazut in O.M.T. nr.707/2015.
Tariful prevazut pentru eliberarea licentei de traseu pentru o cursa corespunzator perioadei 01.01.2017-31.12.2017 este de 130 lei.