Al treilea trimestru din 2021 confirmă din nou tendința ascendentă din domeniul transporturilor rutiere de marfă. Datele cumulate de Barometrul de transport Timocom din 46 de țări europene arată o creștere semnificativă a mărfurilor introduse în Smart Logistics System, de 51%, comparativ cu al treilea trimestru din 2020.

Potrivit Timocom, evoluția din perioada iulie-septembrie 2021 survine creșterilor înregistrate în primele două trimestre, de 251% în T2 și, respectiv de 58% în T1.

Per total, au fost introduse cu 9% mai puține oferte de transport de marfă în trimestrul III comparativ cu trimestrul II din 2021. În iulie, scăderea a fost de 6% comparativ cu iunie, iar în august, de 29% comparativ cu luna anterioră. În septembrie, ofertele au reintrat pe creștere, înregistrându-se un plus  de aproximativ 54% comparativ cu august.

„În lunile de vară, în mod tradițional, înregistrăm scăderi ale intrărilor de marfă. În special luna august este una dintre cele mai slabe luni din Europa. Ceea ce este mai important este dezvoltarea pozitivă continuă în comparație cu 2020, precum și creșterea anticipată care a avut loc acum în septembrie. Conform barometrului de transport, traficul rutier de marfă a crescut din nou și a înregistrat un avans de 54% a ofertelor de marfă comparativ cu luna precedentă. Comparativ cu septembrie 2020, creșterea a fost de 33%”, a arătat Gunnar Gburek, purtător de cuvânt al companiei.

În Germania, deși transportul de marfă intern a scăzut cu 18% în trimestrul III 2021 comparativ cu trimestrul precedent, comparativ cu perioada similară din 2020 ofertele de marfă au urcat cu 47%. În iulie 2021, comparativ cu iulie 2020, intrările de marfă au urcat cu 105%, în august 2021 față de aceeași lună de anul trecut, cu 34%, iar în septembrie 2021 comparativ cu septembrie 2020, cu 24%. Totodată, în septembrie față de luna precedentă, transportul de marfă a crescut cu 60%.

În Polonia, traficul intern de marfă a crescut în trimestrul III 2021 cu 26% comparativ cu perioada similară de anul trecut, dar cu numai 2% față de trimestrul anterior. În iulie 2021 comparativ cu iulie 2020, intrările de marfă au urcat cu 66%, iar în august 2021 față de aceeași lună de anul trecut, cu 19%.

În Franța, traficul intern de mărfuri a avansat în luna iulie 2021 cu 32% comparativ cu iulie 2020, în august 2021, cu 20% față de august 2020, iar în septembrie, cu 28% comparativ cu aceeași lună de anul trecut.

Pe relația Olanda - Germania, transportul de mărfuri a crescut în iulie 2021 comparativ cu iulie 2020 cu 276%, în august 2021/august 2020, cu 100%, iar în septembrie 2021/septembrie 2020, cu 110%.

Pe relația Belgia - Germania, ofertele de mărfuri au urcat în iulie 2021/iulie 2020 cu 388%, în august 2021/august 2020, cu 169%, iar în septembrie 2021/septembrie 2020, cu 121%.

Pe de altă parte, s-a înregistrat o scădere accentuată a transportului de mărfuri din Ungaria către Germania și România în al treilea trimestru al anului 2021 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Aceeași situație este valabilă și pentru trimiterile de mărfuri din Austria către Slovenia

  • Ungaria - Germania: iulie: 0% / august: + 10% / septembrie: -33%;
  • Ungaria - România: iulie: -21% / august: -7% / septembrie: -38%;
  • Austria - Slovenia: iulie: -16% / august: -18% / septembrie: -22%;

Crește deficitul de șoferi în Europa

Potrivit datelor publicate de asociațiile europene de transportatori, citate de Timocom,  deficitul de șoferi din Europa crește dramatic. În Marea Britanie lipsesc peste 100.000 de conducători auto, în Germania, aproximativ 80.000 de lucrători, iar Polonia, peste 100.000 de șoferi profesioniști. 

„Vedem scăderi semnificative ale capacităților de transport în Europa, ceea ce înseamnă, mai presus de toate, mai puține spații de încărcare. De asemenea, este de așteptat o creștere a prețurilor la transport ca urmare a acestei evoluții”, a comentat Gunnar Gburek.