Comisia Europeana (CE) a recomandat joi ridicarea tuturor restrictiilor de calatorie in interiorul Uniunii Europene si al spatiului Schengen incepand din 15 iunie, precum si redeschiderea de la 1 iulie a frontierelor externe ale Uniunii pentru cetatenii statelor din Balcanii Occidentali.
in timp ce majoritatea statelor din UE si din spatiul Schengen isi vor redeschide din 15 iunie frontierele care le separa, unele, cum este Spania, prevad ca aceasta masura sa intre in vigoare mai tarziu.
Executivul UE preconizeaza ca "toate restrictiile" aplicate pentru combatarea pandemiei de COVID-19 sa fie ridicate la acea data.
De asemenea, Comisia preconizeaza o redeschidere "partiala si progresiva" a frontierelor externe ale UE si ale spatiului Schengen dupa data de 30 iunie.
Decizia finala privind redeschiderea frontierelor le apartine insa statelor membre, Bruxellesul neputand face decat recomandari.
Potrivit Comisiei, calatorilor care vin din tarile Balcanilor Occidentali (Albania, Bosnia si Hertegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia) ar trebui sa li se permita intrarea in Uniunea Europeana avand in vedere ca, in tarile respective, situatia epidemiologica este ‘similara sau mai buna’ decat in UE.
Totodata, executivul comunitar cheama statele UE sa se puna de acord asupra unei liste de tari terte pentru care vor fi ridicate restrictiile, in functie de situatia lor sanitara.
Interdictia privind calatoriile "neesentiale" a fost instituita la data de 17 martie in mod coordonat intre statele membre si Comisie, in scopul combaterii raspandirii noului coronavirus.