În timpul războiului din Ucraina, Cehia a scutit de la plata taxelor de drum vehiculele de peste 3,5 t care sunt utilizate în scopuri umanitare. Noile reguli se aplică mijloacelor de transport aflate în tranzit, dus-întors.
Astfel, înainte de începerea călătoriei, compania care realizează transportul va trebui să trimită către Administrația vamală a Republicii Cehe, prin e-mail la adresa ua@czechtoll.cz, o serie de informații, precum numele persoanei de contact (inclusiv numărul de telefon); numărul de înmatriculare al vehiculului; dacă vehiculul are o greutate de peste 3,5 t (da/nu), date despre orele/perioada transportului pe drumurile cu taxă (de la – până la); traseul probabil al vehiculelor pe drumurile cu taxă.
Potrivit autorităților din Cehia, în cazul în care companiile nu pot trimite în prealabil aceste informațiil, transmiterea poate fi făcută și ulterior, dar cât mai repede posibil.