Comisia Europeană - CE a publicat clarificări privind obligația întoarcerii acasă a camioanelor la 8 săptămâni, informează UNTRR.

Obligația întoarcerii acasă a camioanelor este cea mai controversată măsură a Pachetului Mobilitate 1 stabilită prin Regulamentul 1055/2020, care a intrat în vigoare anul acesta in luna februarie.

Clarificările aduse de CE privind aplicarea acestei obligații sunt extrem de restrictive, vizând întoarcerea acasă nu numai a capului tractor, dar și a remorcilor și semiremorcilor înregistrate în Statul Membru de stabilire.

Astfel, documentul oficial CE prevede că obligația întoarcerii acasă se aplica autovehiculelor sau combinațiilor de vehicule utilizate pentru transportul internațional de mărfuri care părăsesc statul membru de stabilire. În ceea ce privește remorcile sau semiremorcile, această regulă li se aplică  în măsura în care acestea sunt la dispoziția operatorilor de transport rutier de marfă si sunt înregistrate sau puse în circulație și autorizate să fie utilizate în conformitate cu legislația statului membru în care este stabilită întreprinderea.

Regulamentul 1055/2020 nu specifică modul în care vehiculul ar trebui să se întoarcă. Prin urmare, CE consideră că vehiculul se poate întoarce pe oricare alte mijloace de transport, cum ar fi trenul, feribotul sau autotransportorul, inclusiv pentru o parte a călătoriei.

Totodată, CE prevede ca verificarea întoarcerii acasă a camionului să fie efectuată de autoritățile Statelor Membre unde camionul operează, iar verificările suplimentare ar putea fi efectuate prin cooperarea administrativă cu Statul Membru de stabilire (România) in sistemul IMI.