Mediterranean Shipping Company (MSC) este prima mare companie de transport maritim care ia măsuri în contextul creșterii costurilor cu combustibilii, anunțând că suprataxa percepută clienților va fi revizuită la două săptămâni și nu la o lună ca până acum.

Astfel, începând cu 15 aprilie 2022 și până când condițiile de piață se vor stabiliza, MSC va recalcula tarifele la două săptămâni pentru contractele spot și pentru cele trimestriale pe relația cu Asia.

MSC, cu sediul în Elveția, operează o flotă de 655 de nave, dintre care o parte sunt mega-containere de peste 22.000 TEU.

În ultimele zile, prețurile petrolului au avut o tendință de scădere, în jurul nivelului mediu de 100 dolari/barilul, deși multe companii petroliere au renunțat să mai deruleze afaceri cu Rusia. 

De exemplu, Shell a încetat să achiziționeze țiței rusesc, urmărind să renunțe treptat la toate afacerile cu produse energetice din Rusia, ca urmare a războiului din Ucraina.

Totodată, compania BP a declarat că renunță la pachetul de 19,75% din gigantul petrolier rus Rosneft, decizia urmând să aibă un impact asupra veniturilor de până la 25 de miliarde de dolari. 

Într-un mod similar, TotalEnergies a încetat să cumpere petrol din Rusia, deși una dintre rafinăriile sale fără ieșire la mare din Germania a continuat să primească țiței rusesc prin conducte.