Având în vedere creșterile masive de prețuri la motorină, dar și la combustibilii gazoși GNC și GNL, patru asociații germane din logistică și din transporturile de mărfuri și persoane trag un semnal de alarmă privind situația financiară dificilă a companiilor membre și solicită sprijin din partea Guvernului de la Berlin.
Potrivit asociațiilor, costurile cu achiziția de motorină, GNL și GNC pentru sectorul de transport de marfă și logistică, dar și pentru transportul cu autocarul au devenit o povară semnificativă pentru companiile mijlocii germane. „Acest lucru nu numai că le afectează lichiditatea, dar în multe cazuri devine o chestiune de existență”, arată sursele citate.
Într-un apel adresat autorităților, asociațiile solicită intervenția imediată a guvernului. „În caz contrar, industria logistică nu ar putea menține securitatea aprovizionării, iar sectorul de transport cu autocarul nu va mai putea fi desfășurat”, mai arată asociațiile.
Potrivit acestora, ministrul federal al Economiei trebuie să-și asume responsabilitatea față de companiile mijlocii și să introducă ”motorina comercială” (cu reduceri fiscale, n.red.) și să stabilească un pachet de salvare pentru operatorii de flote alimentate cu GNC și GNL, a căror existență este acum amenințată.