De la 1 ianuarie 2025, camioanele care circulă în Danemarca vor trebui să plătească taxe de drum în funcție de distanță, aceasta fiind diferențiată în funcție de emisiile de CO2 ale vehiculelor. 

Potrivit acordului încheiat de Guvernul de la Copenhaga și reprezentanții principalelor partide politice, cele mai ecologice camioane vor plăti taxa minimă bazată pe kilometraj. Cota medie de impozitare va ajunge la aproximativ 1,2 coroane (1,16 euro) per kilometru în 2030. Aceasta va fi mai mare în pe șosele din mediul urban aflate în așa-numitele ”zone de mediu”.

Din 2025, taxa se va aplica camioanelor de peste 12 tone, iar de la 1 ianuarie 2027 va fi extinsă și pentru utilitarele de peste 3,5 tone. 

Taxa se va aplica inițial în circulația pe rețeaua de drumuri de naționale, pe șoselele cu trafic intens și pe drumurile publice din ”zonele de mediu” (7.300 de kilometri), iar de la 1 ianuarie 2028, pe întreaga rețea de drumuri publice (aproximativ 75.000 de kilometri).

În documentul agreat la nivel politic se mai arată și că noile măsuri vor eficientiza transportul rutier de mărfuri din Danemarca, acest lucru urmând să se realizeze prin modificarea normelor naționale privind greutatea și dimensionarea camioanelor. Și aceste modificările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025.

Pe de altă parte, inițiativa va îmbunătăți și condițiile pentru transportul feroviar de marfă și va cuprinde ​​o schemă de împrumuturi pentru operatorii din sector, precum și o cartografiere a provocărilor cu care se confruntă terminalele feroviare de marfă din Hirtshals și Esbjerg.

Acordul își propune să reducă emisiile de CO2 cu 0,3 milioane de tone în 2025 și cu 0,4 milioane de tone în 2030, an în care 0,3 milioane de tone vor proveni din aplicarea noilor taxe de drum și aproximativ 0,1 milioane de tone din eficientizarea transportului rutier de marfă.