Sondajul anual al Uniunii Internaționale a Transportului Rutier (IRU) privind deficitul de șoferi de camion arată că posturile neocupate de conducătorii auto continuă să crească cu ritmuri alarmante pe tot globul.
Analizând peste 1.500 de operatori de transport rutier comercial din 25 de țări din Europa, Asia și cele două Americi, IRU a constatat că deficitul de șoferi de camion a crescut în toate regiunile în 2021, cu excepția Eurasiei.
1 din 10 șoferi lipsește în Europa, pe măsură ce deficitul crește
În Europa, deficitul a crescut cu 42% din 2020 până în 2021, posturile de șofer neocupate ajungând la 71.000 în România, 80.000 atât în Polonia, cât și în Germania și 100.000 în Marea Britanie.
”În Europa, până la 425.000 de posturi de șofer de camion, sau 10% din total, au rămas neocupate în 2021, estimându-se să crească la 14% până la sfârșitul acestui an”, se menționează în analiza IRU.
În Mexic, deficitul a crescut cu 30%, ajungând la 54.000; în China cu 140% pentru a ajunge la 1,8 milioane.
Potrivit IRU, salariile mai mari ale șoferilor în 2021, în special în Europa și SUA, nu au ameliorat situația.
Lipsa șoferilor de camion continuă să crească, revenind la nivelul pre-pandemic în Europa și Eurasia
(% din posturile de șofer de camion neocupate 2019-2022 (prognoză)1, rata șomajului 20202)
1. Sondaj IRU 2021, prognoza pentru 2022; 2. Eurostat (pentru Europa, șomajul UE-27) și OIM 2020 (cu excepția Chinei - rata șomajului urban 2021, Biroul Național de Statistică din China)
„Lipsa cronică de șoferi de camion se înrăutățește, milioane de posturi rămânând neocupate. Acest lucru supune economiile și comunitățile aflate deja în dificultate la un risc mai mare de inflație, la probleme de mobilitate socială și la un colaps în lanțul de aprovizionare”, arată secretarul general al IRU, Umberto de Pretto.
Referitor la 2022, sondajul derulat de IRU relevă că, în timp ce firmele din Argentina și China prognozează ușoare îmbunătățiri, operatorii din majoritatea regiunilor se așteaptă ca deficitul de șoferi de camion să continue să crească: Turcia cu 15%, Mexic cu 32% și Eurasia și Europa cu 40%.
În transportul de pasageri, 7% din posturile de șofer de autobuz și autocar au fost neocupate în 2021 în Europa, iar operatorii se așteaptă ca gradul de neocupare să ajungă la 8% în 2022 în țările chestionate.
Femeile încă nu stau pe scaunul șoferului
Potrivit IRU, mai puțin de 3% dintre șoferii de camion erau femei în 2021 în toate regiunile, cu excepții notabile în China, unde reprezentau 5% din total și în SUA, cu 8% din total.
Rata femeilor șoferi de autobuz și autocar în Europa a fost mai bună, de 12% din total. Cu toate acestea, ratele încă sunt cu mult sub normele din sectorul transporturilor, în special în Europa și SUA, unde 22% și, respectiv, 28% din toți lucrătorii din transport sunt femei.
O bombă demografică cu ceas
Sondajul IRU mai arată că șoferii tineri sub 25 de ani reprezintă o mică minoritate, de 6 - 7% din totalul șoferilor de camion, în majoritatea regiunilor. Pe de altă parte, există de 2-5 ori mai mulți șoferi cu vârste de peste 55 de ani în toate regiunile, cu excepția Chinei și Mexicului. În SUA și Europa, șoferii în vârstă reprezintă aproximativ o treime din forța de muncă. Europa are cea mai mare vârstă medie a șoferilor, de 47 de ani.
Decalajul tot mai mare de vârstă este mai grav în transportul de pasageri. În Europa, doar 3% dintre șoferii de autobuz și autocar aveau sub 25 de ani în 2021, jumătate din rata sectorului de transport în general. Cu toate acestea, șoferii de peste 55 de ani reprezentau 32% din forța de muncă, cu o vârstă medie de 50 de ani.
Potrivit operatorilor de transport rutier, criza actuală a deficitului de șoferi este cauzată de lipsa conducătorilor auto calificați în toate regiunile, cu excepția Chinei și Turciei, indicând drept cauze principale ale acestei situații condițiile de muncă și imaginea profesiei.
„Operatorii de transport rutier lucrează pe partea lor, dar guvernele și autoritățile trebuie să concentreze, în special, pentru a îmbunătăți infrastructura de parcare, accesul la formare și pentru a încuraja mai multe femei și tineri să aleagă această profesie”, a concluzionat secretarul general al IRU, Umberto de Pretto.
Sursa foto: iru.org