Potrivit WKO (Camera Economică Federală a Austriei), Austria are nevoie de circa 8.000 de șoferi de camion, deficit ce va continua să crească.

În următorii zece ani, din cei aproximativ 100.000 de șoferi, 20% se vor pensiona, a declarat Camera de Comerț pentru Kleine Zeitung.

„În Stiria Superioară există deja camioane trase pe dreapta din cauza lipsei de personal“, a explicat Peter Fahrner, președintele grupului de specialiști WKO din Stiria, zonă unde se transport în special lemn.

Președintele regional al sindicatului transporturilor Vida, Horst Schachner, este de părere că o soluție pentru a face această meserie mai atrăgătoare este ajustarea programului de lucru.

„Singurul lucru care ar creşte atractivitatea meseriei ar fi reducerea orelor de lucru.“

Gebrüder Weiss din Carintia ar dori să angajeze alți 20-25 de şoferi de camioane.

 „Dacă am fi avut șoferii, am fi putut accepta cu 30 - 40% mai multe comenzi“, a declarat directorul general Markus Ebner pentru ziarul citat de Heute.as.

Din cauza Brexitului, Marea Britanie se luptă cu aceeași problemă deoarece mulți șoferi de camioane din Europa continentală, de exemplu, au părăsit țara. Potrivit estimărilor, în prezent lipsesc 100.000 de șoferi. „Ceea ce se întâmplă în Marea Britanie a fost accelerat de Brexit. Dar presupun cu tărie că vom avea aceeași situație şi în Europa de Vest, doar puțin întârziată“, a explicat recent Dirk Engelhardt, de la Asociația Germană de Transport Rutier, Logistică și Gestionarea Deșeurilor, agenției germane de știri dpa. Din Germania lipsesc deja aproximativ 80.000 de șoferi pe distanțe lungi.