Noile reglementări ale Pachetului de Mobilitate, care au intrat în vigoare în februarie, legate de timpii de conducere și odihnă, tahograf, cabotaj sau detaşarea șoferilor, sunt acum în vizorul echipelor europene de control în trafic. Ca urmare, au fost deja depistate primele nereguli care, potrivit agenţilor, ar „pune în pericol siguranţa rutieră, concurenţa loială și tratamentul șoferilor”.
Autoritatea Europeană a Muncii şi ROADPOL au efectuat în cadrul operațiunii Truck&Bus, în perioada 7-13 februarie, o serie de controale comune ale vehiculelor utilitare grele. Activitățile comune au avut loc în Belgia, Croația, Germania, Lituania, Olanda și Portugalia.
Operaţiunea nu a vizat doar obiective obișnuite, precum supraîncărcarea vehiculelor, depășirea vitezei, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau defecțiunile tehnice grave ale vehiculelor, ci s-a concentrat și pe respectarea reglementărilor privind timpii de conducere şi de odihnă, detaşare și tahograf, potrivit noilor reglementări ale Pachetului de Mobilitate.
Una dintre acțiunile comune ale poliției europene, desfăşurată împreună cu funcționarii vamali din Koblenz, a avut loc pe autostrada 48, Koblenz-Luxemburg, în apropierea graniței dintre Germania şi Luxemburg. În cadrul operațiunii au fost verificate 32 de autospeciale și au fost depistate 13 nereguli legate de timpii de conducere și de odihnă și de utilizarea tahografului. În plus, au fost găsite şi 13 depăşiri de greutate şi de viteză sau condiții tehnice necorespunzătoare ale vehiculului.
Pe lângă acestea, agenţii de control au întocmit două dosare penale privind dumpingul social, cazuri în care șoferul nu primea salariul minim al țării în care lucra. Între alte nereguli „de muncă”, a mai fost identificat și un caz de angajare ilegală, situaţie în care s-a efectuat o anchetă suplimentară. În plus, în urma inspecției tehnice, șase camioane nu și-au putut continua călătoria.
O altă acţiune transfrontalieră comună, organizată de Poliția Națională Rutieră, a avut loc pe autostrada A6, „Aire de Capellen”, o importantă rută de tranzit între Belgia și Franța. În timpul operațiunii, Poliția Rutieră din Luxemburg a folosit sistemul VDO DSRC (INELO) pentru a colecta date de la tahografele de ultimă generație instalate pe camioane. În total, au fost verificate 25 de autospeciale și au fost depistate 28 de nereguli, majoritatea privind reglementările AETR.