Pentru a se evita demararea procedurii de infringement Impotriva Romaniei pentru neindeplinirea obligatiilor de stat membru al Uniunii Europene si pentru transpunerea Directivei (UE) 2015/719 in legislatia nationala, Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de modificare si completarea a Ordonantei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, act normativ lansat in dezbatere publica in data de 2 mai 2017.

In expunerea de motive referitoare la proiectul de act normativ, Ministerul Transporturilor precizeaza:

„In anul 2015 a fost adopta Directiva (UE) 2015/719 a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2015, de modificare a Directivei 96/53/CE a Consiliului de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circula in interiorul Comunitatii, a dimensiunilor maxime autorizate in traficul national si international si a greutatii maxime autorizate in traficul international. Directiva are ca termen de transpunere in legislatia statelor membre ale UE data de 7 mai 2017”.

Modificarile preconizate de proiectul actului normativ au in vedere evolutiile tehnologice care ofera posibilitatea de atasare a unor dispozitive aerodinamice retractabile sau pliabile in spatele vehiculelor, in scopul reducerii consumului de combustibil. Atasarea unor astfel de dispozitive ar duce insa la depasirea lungimilor maxime permise de Ordonanta Guvernului nr. 43/1997.

Imbunatatirea aerodinamicii cabinelor autovehiculelor duce la beneficii apreciabile in ceea ce priveste performantele energetice ale vehiculelor mai ales daca acestea sunt luate in combinație cu dispozitivele aerodinamice retractabile sau pliabile atasate in spatele vehiculelor.

Un nou profil al cabinelor vehiculelor ar contribui si la cresterea sigurantei rutiere prin reducerea unghiurilor moarte care restrang zona de vizibilitate a conducatorilor auto, inclusiv in zona de sub parbriz, si ar trebui sa contribuie la evitarea a numeroase accidente mortale in randul participantilor la trafic vulnerabili, precum pietonii sau biciclistii. Un nou profil al cabinei ar putea permite, de asemenea, echiparea cu structuri de absorbtie a energiei in caz de coliziune. In plus, castigul potential in volum al cabinei ar trebui sa imbunatateasca siguranta si confortul conducatorului auto.

Sistemele de propulsie alternative, care includ sisteme de propulsie hibride, sunt cele care, pentru a asigura propulsia mecanica, preiau energie din combustibili consumabili si/sau dintr-o baterie sau alt dispozitiv electric sau mecanic de stocare a energiei. Utilizarea de sisteme de propulsie alternative la vehiculele grele sau la autobuze poate conduce la o crestere a greutatii, dar in acelasi timp conduce la o reducere a poluarii.

Actul normativ propus de Ministerul Transporturilor prevede derogari de la masele si dimensiunile maxime admise in circulatie ale vehiculelor si ansamblurilor de vehicule, prevazute in OG nr. 43/1997.

In acest sens, se propune modificarea si completarea Anexelor nr. 2 si 3 la OG nr. 43/1997 in vederea posibilitatii de circulatie cu mase si dimensiuni majorate, fara a fi necesara autorizatie speciala de transport pentru depasirea acestor limite. Vor fi insa mentionate si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca vehiculele pentru a beneficia de limitele majorate de mase si dimensiuni.

De asemenea,  proiectul de act normativ transpune prevederile din Directiva (UE) 2015/719 care vizeaza controlul respectarii maselor maxime admise in circulatie pe drumurile publice din Romania a vehiculelor si ansamblurilor de vehicule.

Directiva Europeana are ca termen de transpunere in legislatia statelor membre ale UE data de 7 mai 2017. La noi, acest termen va fi depasit, Ministerul Transporturilor lansand in 2 mai dezbaterea publica care se va incheia in data de 13 mai... cand mai este timp de discutii in Comisia de Dialog Social, cand mai este timp de redactare? Dar se pare ca asa suntem obisnuiti, sa facem lucrurile presati de termene...

Dar, mai bine mai tarziu decat niciodata!