UNTRR saluta participarea autoritatilor relevante din Romania alaturi de cele din Grecia la seminarul organizat de IRU si OFAE in Salonic in perioada 22-23 iunie 2017.
Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania – UNTRR a invitat Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finantelor, Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier (ISCTR), Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) si Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) la evenimentul ”eCMR: Digitalizarea transportului rutier”, organizat de Uniunea Internationala a Transporturilor Rutiere - IRU impreuna cu Federatia Elena a Transportatorilor Rutieri – OFAE, in perioada 22 – 23 iunie 2017 la Salonic, Grecia, pentru a avea o mai buna intelegere a avantajelor e-CMR in cadrul industriei transporturilor rutiere, prin adoptarea Protocolului e-CMR de catre Romania.
Evenimentul isi propune sa evidentieze beneficiile implementarii eCMR in operatiunile nationale de transport rutier, cresterea eficientei lantului de aprovizionare si posibilitatea implementarii unui proiect pilot la nivel transfrontalier in regiunea balcanica.
Conventia Natiunilor Unite asupra Contractului de Transport International de Marfuri pe sosele (CMR) reglementeaza contractul de transport de marfuri pe sosele, cu titlu oneros, care se efectueaza cu vehicule, cand locul primirii marfii si locul prevazut pentru eliberare, asa cum sunt indicate in contract, sunt situate in doua tari diferite, dintre care cel putin una este tara contractanta, independent de domiciliul si de nationalitatea participantilor la contract.
Avand in vedere ca aceasta Conventie este ratificata de 55 de tari, in luna mai 2008 a fost deschis spre semnare Protocolul Aditional la Contractul pentru Transportul International de Marfuri pe Șosele care prevede utilizarea CMR electronic (e-CMR). Protocolul a fost ratificat de 11 tari - Bulgaria, Republica Ceha, Danemarca, Franta, Estonia, Letonia, Lituania, Olanda, Slovacia, Spania si Elvetia. Franta si Spania au inceput in acest an utilizarea e-CMR atat intre cele doua tari, dar si prin programe pilot pentru implementarea e-CMR pentru transport national.
UNTRR a realizat toate demersurile necesare catre Presedintia Romaniei, Guvern si Ministerul Afacerilor Externe pentru ratificarea in cel mai scurt timp a Protocolului e-CMR, acestea fiind institutiile abilitate sa trimita catre Organizatia Natiunilor Unite (ONU) protocolul e-CMR semnat.
UNTRR considera ca e-CMR va contribui la digitalizarea documentelor aferente transportului de marfuri, fiind un instrument de sprijinire a cresterii eficientei lanturilor de logistica, dar si a monitorizarii usoare a fluxurilor de marfuri, in special cele purtatoare de accize sau cu risc sporit de frauda.
Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) este o organizatie profesionala si patronala, neguvernamentala, independenta, apolitica, fondata in 1990 pe principii democratice, care promoveaza si apara interesele transportatorilor rutieri pe plan intern si international, inregistrand de la infiintare pana in prezent peste 14.000 membri - operatori care efectueaza transporturi interne si internationale de marfa si persoane.