Consiliul Federal Elvețian va continua finanțarea așa-numitei „autostrăzi rulante” (Ro-La) care traversează Alpii până la sfârșitul anului 2026. Potrivit Guvernului de la Berna, transportul de marfă pe calea ferată în sistem Ro-La contribuie la protejarea climei și a mediului și descongestionează rețeaua rutieră elvețiană. 

Finanțarea existentă expiră la sfârșitul anului 2023, iar Consiliul Federal a propus, în noiembrie anul trecut, extinderea finanțării până la finalul anului 2028, cu aproximativ 20 milioane franci elvețieni pe an.

Acum, însă, pe baza „considerentelor de politică financiară”, s-a luat decizia de a continua operarea Ro-La doar până la sfârșitul anului 2026. 

În același timp, Consiliul Federal a transmis Parlamentului cererea de modificare actului normativ în domeniu și a cadrului de plată pentru transportul feroviar. Odată cu continuarea temporară a sistemului Ro-La, trecerea ulterioară la transportul rutier de marfă ar trebui evitată, iar materialul rulant existent specific ar trebui să fie folosit până la „sfârșitul vieții”, a explicat Consiliul Federal. 

Astfel, transporturile Ro-La din prezent urmează să fie transferate treptat către transportul combinat neînsoțit - datoriă, în parte  utilizării sporite a semiremorcilor cu macara și a noilor opțiuni de reîncărcare.

Prin sistemul Ro-La, camioanele sunt transportate pe calea ferată, iar șoferii călătoresc în același tren, dar într-o mașină auxiliară.