Comisia Europeana a dat recent publicitatii propunerea sa de Regulament pentru monitorizarea si raportarea emisiilor de CO2 si a consumului de combustibil pentru vehiculele grele noi. Noua legislatie va permite transportatorilor sa ia deciziile de achizitionare a camioanelor în baza unor informatii mai bune.

 

Emisiile de CO2 si consumul de combustibil al vehiculelor grele noi introduse pe piata UE nu au fost pana în prezent certificate si nici nu sunt monitorizate si raportate. Acest deficit de informatii genereaza nu mai putin de trei provocari in ceea ce priveste vehiculele grele:

1. Ratarea oportunitatilor de a concepe politici menite sa reduca factura la combustibil pentru operatorii de transport. Daca eficienta in ceea ce priveste consumul de combustibil al vehiculelor grele s-a imbunatatit in cursul ultimelor decenii, multe din cele peste o jumatate de milion de companii de transport, care sunt in mare parte IMM-uri, nu au inca acces la informatii standardizate pentru a evalua tehnologiile eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil, pentru a compara camioanele astfel incat sa ia cele mai bune decizii de cumparare, in cunostinta de cauza, si sa isi reduca costurile cu combustibilul.

2. Cresterea concurentei intre producatorii de vehicule. In 2015, exporturile de camioane au generat un excedent al balantei comerciale de 5,1 miliarde euro. Sectorul productiei de vehicule grele din UE reprezinta o parte din industria autovehiculelor, care genereaza 12,1 milioane de locuri de munca directe si indirecte in Europa (5,6 % din totalul locurilor de munca din UE). Producatorii de vehicule grele din UE se confrunta cu o crestere a presiunii concurentiale la nivel mondial. Piete importante, precum SUA, Canada, Japonia si China au pus in aplicare in ultimii ani masuri de certificare si de asigurare a eficientei in ceea ce priveste consumul de combustibil sub forma unor standarde privind consumul de combustibil si/sau privind emisiile, in vederea stimularii inovarii si a unei imbunatatiri rapide a eficientei vehiculelor. La randul ei, piata autobuzelor urbane se confrunta cu o concurenta crescanda in domeniul vehiculelor electrice, in special din partea producatorilor chinezi.

3. O bariera pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera (GES) in sectorul vehiculelor grele. Sectorul vehiculelor grele din UE reprezinta o sursa importanta de emisii de GES. In 2014, emisiile de GES generate de vehiculele grele au reprezentat 5 % din emisiile totale ale UE, o cincime din totalul emisiilor produse de sectorul transporturilor si aproximativ un sfert din emisiile generate de transportul rutier. Intre 1990 si 2014, emisiile totale de GES provenite din sectorul transporturilor a crescut cu 20 %, iar emisiile datorate vehiculelor grele au crescut cu 14 %. In absenta unor masuri suplimentare, emisiile de dioxid de carbon (CO2) datorate vehiculelor grele vor creste cu pana la 10 % intre 2010 si 2030. In acelasi timp, UE a stabilit obiective ambitioase pentru reducerea GES pana in 2030, la care trebuie sa contribuie si sectorul transporturilor. UE are un obiectiv general pentru 2030 de reducere a emisiilor pe plan intern cu cel putin 40 % fata de nivelurile din 1990.

 

Cele trei directii de actiune

Pentru a acoperi lipsa de informatii, Comisia a elaborat, in primul rand, un program de simulare - Instrument de calculare a consumului de energie al vehiculelor (Vehicle Energy Consumption calculation Tool, VECTO) - cu scopul de a calcula consumul de combustibil si emisiile de CO2 ale vehiculelor grele noi intr-un mod comparabil si eficient din punctul de vedere al costurilor.

In al doilea rand, Comisia a propus un nou Regulament privind determinarea emisiilor de CO2 si a consumului de combustibil (asa-numitul Regulament de Certificare) in temeiul legislatiei in vigoare privind omologarea de tip. Pentru aplicarea acestor reguli, Comisia considera ca trebuie realizata o simulare a emisiilor de CO2 si a consumului de combustibil cu ajutorul VECTO pentru fiecare vehicul greu nou care intra in domeniul sau de aplicare si care este introdus pe piata UE. Producatorii de vehicule vor efectua ei insisi simularea pe baza datelor de intrare certificate ale componentelor vehiculului si a unei proceduri de certificare.

Astfel, informatiile privind performanta unui anumit vehicul vor fi puse la dispozitia cumparatorului individual al vehiculului respectiv si a autoritatilor nationale din tara unde este inmatriculat vehiculul.

In al treilea rand, Comisia propune monitorizarea si raportarea emisiilor de CO2 generate de vehiculele grele noi care fac obiectul procedurii de certificare, in vederea acoperirii deficitului de informatii si a asigurarii unei transparente totale a pietei. Prin acest al treilea pas, ar fi monitorizate, raportate si publicate la nivelul UE toate datele relevante calculate de catre producatori in conformitate cu metodologia de certificare. In acest mod, datele ar fi puse la dispozitia tuturor partilor interesate.

Acest lucru ar oferi operatorilor de transport acces la informatii referitoare la performantele camioanelor de marci diferite cu caracteristici similare, care sa le permita sa ia decizii de achizitionare bazate pe o informare mai buna.

La randul lor, producatorii de vehicule ar putea sa compare performantele vehiculelor lor cu cele ale altor marci, ceea ce  duce la o motivatie mai puternica pentru inovare.

Autoritatile publice ar avea acces la informatii complete pentru elaborarea si punerea in aplicare a politicilor de promovare a camioanelor mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil, de exemplu, prin impozitare si taxarea utilizatorilor rutieri. Acest fapt nu ar fi posibil in alte conditii intrucat statele membre ar avea acces numai la datele VECTO privind vehiculele inmatriculate pe teritoriul lor. Totodata, ar permite o analiza a datelor, de exemplu, in scopul de a se evalua nivelul de patrundere al anumitor tehnologii.

"Acesta este un pas necesar pentru implementarea si asigurarea punerii in aplicare a viitoarelor standarde de emisii de CO2 pentru vehiculele grele. Un sistem de monitorizare si de raportare este deosebit de necesar pentru evaluarea respectarii unor astfel de standarde in viitor, astfel cum este cazul pentru autoturisme si utilitare usoare", spun reprezentantii Comisiei Europene.

In opinia lor, propunerea viitorul Regulament va facilita dezvoltarea unei metodologii pentru diferentierea taxelor  de utilizare a infrastructurii pentru vehiculele grele noi in functie de emisiile de CO2, sprijinind punerea in aplicare a revizuirii Directivei „Eurovigneta”.

 

Procedura de raportare

In urma unei dezbateri cu partile interesate si a unui sondaj online, s-a ajuns la concluzia ca datele de monitorizare ar trebui sa fie raportate Comisiei, prin intermediul Agentiei Europene de Mediu (AEM), atat de catre autoritatile nationale, cat si de producatori.

Autoritatile nationale desemnate - probabil autoritatile nationale de inmatriculare - ar raporta anual Comisiei, prin intermediul AEM, datele de inmatriculare ale vehiculelor noi inmatriculate, in special numerele de identificare ale vehiculelor. La randul lor, producatorii de vehicule ar transmite Comisiei, tot prin intermediul AEM, datele de monitorizare corespunzatoare acelor vehicule.

Pe baza numerelor de identificare ale vehiculelor, cele doua seturi de date ar urma sa fie combinate de AEM pentru a se obtine datele la nivelul unui stat membru. In cadrul acestei optiuni, digitalizarea completa a fluxului de date este asigurata, avand in vedere faptul ca producatorii sunt responsabili pentru raportarea datelor de monitorizare pe care le detin deja in format digital in scopul certificarii.

In opinia Comisiei europene, aceasta modalitate de raportare ar putea genera concurenta in ceea ce priveste producerea de vehicule mai  eficiente din punct de vedere energetic, precum si stimulente pentru inovare. Se preconizeaza ca efectele unui  transport de marfuri mai eficient din punct de vedere energetic se vor raspandi, cel putin partial, la majoritatea  sectoarelor economiei UE: costuri de functionare mai scazute in ceea ce priveste combustibilul pentru  transport ar determina preturi mai mici de transport, reducand astfel costurile altor sectoare, iar, in cele din  urma, acest lucru este in beneficiul consumatorilor din UE.

Competitivitatea si impactul la nivel international se asteapta sa fie pozitive pe termen mediu/lung si pentru producatorii de vehicule grele, avand in vedere contextul international in care alte piete importante (precum SUA, Canada, Japonia si China) au deja norme in vigoare care necesita imbunatatiri in ceea ce priveste eficienta din punctul de vedere al consumului de combustibil a vehiculelor grele.

Se asteapta, totodata, ca ocuparea fortei de munca sa beneficieze pe termen mediu/ lung. Imbunatatirea treptata a  eficientei vehiculelor achizitionate ar trebui sa duca la reducerea emisiilor de CO2. Se preconizeaza ca vor  exista reduceri si de alte tipuri de emisii, dar acestea vor fi neglijabile.

Singurele costuri economice sunt costurile administrative. Se asteapta ca acestea sa fie neglijabile, de 1 euro per vehicul, conform estimarilor.

Potrivit Comisiei Europene, nu exista obligatii de raportare directa pentru intreprinderile mici si mijlocii sau pentru microintreprinderi. Este  de asteptat ca operatorii de transport, dintre care cei mai multi sunt IMM-uri, sa beneficieze de o transparenta  sporita a pietei. Acest lucru le va permite sa ia decizii de achizitionare bazate pe o informare mai buna in  favoarea vehiculelor care sunt cele mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil, iar prin  reducerea costurilor cu combustibilul isi pot reduce costurile de functionare si pot deveni mai competitivi.

Regulamentul propus va introduce raportarea electronica, fapt care, se preconizeaza, va reduce sarcina administrativa pentru producatorii de vehicule grele, pentru autoritatile nationale si pentru Comisie si AEM.

 

Ce va contine Regulamentul

Articolul 1 - Obiect

Explica principalele masuri prevazute de regulament, si anume monitorizarea si raportarea emisiilor de CO2 si a consumului de combustibil al vehiculelor grele, si anume camioane, autobuze si autocare.

Articolul 2 - Domeniul de aplicare

Defineste domeniul de aplicare al regulamentului si precizeaza categoriile de vehicule pentru care ar trebui sa fie monitorizate si raportate datele de inmatriculare, datele tehnice si, in cazul in care sunt disponibile, datele privind emisiile de CO2 si consumul de combustibil.

Articolul 3 - Definitii

Regulamentul este strans legat de legislatia privind omologarea de tip si utilizeaza aceeasi terminologie.

Articolul 4 - Monitorizarea si raportarea de catre statele membre

Stabileste obligatiile esentiale impuse statelor membre in ceea ce priveste calendarul de monitorizare si raportare, desemnarea autoritatilor competente si datele care trebuie sa fie monitorizate. Printre acestea se numara vehiculele grele noi si remorcile noi care sunt inmatriculate pentru prima data in Uniune sau sunt inmatriculate in afara Uniunii, dar la mai putin de trei luni inaintea inmatricularii in Uniune.

In cazul autoritatilor competente, se precizeaza in mod clar faptul ca autoritatile care sunt deja responsabile cu monitorizarea si raportarea datelor privind vehiculele utilitare usoare ar trebui sa fie autoritatile responsabile cu monitorizarea si in cazul vehiculelor grele.

Articolul 5 - Monitorizarea si raportarea de catre producatori

Stabileste obligatiile esentiale impuse producatorilor in ceea ce priveste calendarul de  monitorizare si raportare, desemnarea punctelor de contact si datele care trebuie sa fie monitorizate.

Articolul 6 - Registrul central de date privind vehiculele grele

Datele raportate Comisiei sunt pastrate intr-un registru public. Registrul va fi administrat de AEM in numele Comisiei, similar cu registrul de date pentru vehiculele utilitare usoare.

Articolul 7 - Calitatea datelor

Va clarifica faptul ca entitatile de raportare a datelor raspund de calitatea si acuratetea datelor furnizate. De asemenea, Comisia va avea posibilitatea de a efectua propria verificare a calitatii datelor si de a corecta date, daca exista erori in datele transmise.

Articolul 8 - Raportarea

Datele raportate Comisiei prin intermediul AEM vor avea drept rezultat o analiza anuala a tendintelor si evolutiilor in ceea ce priveste emisiilor de CO2 ale parcului de vehicule grele din UE, precum si cele ale producatorilor de vehicule grele. Analiza va  oferi o mai mare transparenta in ceea ce priveste configuratiile tehnologiei si performantele atat ale parcului  auto al UE, cat si ale vehiculelor individuale in ceea ce priveste emisiile de CO2 si consumul de combustibil.

Articolele 9 si 10 - Masuri de punere in aplicare si delegarea de competente

Prevad temeiurile juridice pentru adoptarea de catre Comisie a unor masuri de punere in aplicare

Articolele 11 si 12 -Procedura comitetului si exercitarea delegarii de competente

Mentioneaza dispozitiile standard privind procedura comitetului care sa fie utilizata pentru adoptarea de acte de punere in aplicare si pentru exercitarea competentelor delegate mentionate la articolul 9.