Numarul de vehicule comerciale inmatriculate in UE in luna septembrie 2019 a fost cu 10% mai mic decat cel din luna similara a anului 2018, conform datelor comunicate recent de catre Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmise de APIA.

Grupul tarilor EU 15 a inregistrat in luna septembrie 2019 o scadere de 9,1% fata de luna septembrie 2018, in timp ce, tarile nou intrate (EU12), una de 18,7%. In acest context, Romania a inregistrat in luna septembrie 2019, o scadere de 36,4% fata de luna similara a lui 2018.

Ca urmare, dupa 9 luni din 2019, vehiculele comerciale inregistreaza, pe ansamblul UE, o crestere generala de 4,6%. Defalcat, grupul tarilor EU 15 a inregistrat in 2019 o crestere de 4,6% fata de aceeasi perioada din 2018, in timp ce, tarile nou intrate (EU12), una de 4,5%.

In interiorul acestor cifre, avem segmentul vehiculelor comerciale usoare (LCVs <3,5t) care a inregistrat in luna septembrie 2019 o scadere de 9,4% fata de luna similara a lui 2018. Ca urmare, pe primele 9 luni din 2019, acest segment inregistreaza, pe ansamblul UE, o crestere totala de 4,4% (4,2% EU15 si 6,7% EU12). 

Romania, consemneaza pe aceste segment, pe ansamblul celor 9 luni, o crestere de 2,8%.