Ford va introduce 20 de exemplare Transit hibrid plug-in in flotele comerciale ale unor companii din Londra, implicit in cea a organizatiei Transport for London, pentru a analiza modul in care acest tip de masina poate contribui la tintele de reducere a poluarii aerului, crescand in acelasi timp productivitatea operatorilor in conditii urbane, cel mai dur mediu de lucru pentru vehiculele comerciale. Proiectul este sprijinit financiar de Advanced Propulsion Centre (Centrul de Propulsie Avansata), grup de initiativa finantat de Guvernul Britanic.
Dezvoltarea celor 20 de exemplare Transit Custom plug-in hibrid a fost sprijinita de un grant de 4,7 milioane de lire sterline oferit de Centrul de Propulsie Avansata din Marea Britanie. Masinile au fost desenate si dezvoltate in Centrul Tehnic Ford din Dunton, Marea Britanie si la Centrul Prodrive Advanced Technology din Banbury, Marea Britanie. Programul a primit si ajutorul Revolve Technologies.
Compania este primul producator care ofera tehnologia hibrida plug-in in acest segment al masinilor utilitare. Vehiculele comerciale din Londra parcurg 280.000 de drumuri intr-o zi tipica de munca, strabatand 13 milioane de kilometri in aceasta perioada. Utilitarele de marfa aduna 75% din traficul semnat de transportul de acest tip, mai mult de 7000 de vehicule fiind prezente in orele de varf in centrul Londrei.
"Ford este marca numarul 1 in segmentul vehiculelor comerciale din Europa, iar acum se electrifica. In colaborarea cu partenerii nostri din Londra vom putea sa testam software-ul si telematica, elemente care ne ofera un potential enorm de a reduce emisiile si costurile din orase", a declarat Jim Farley, Presedinte si CEO Ford of Europe.
Ford a fost marca numarul 1 in Europa in vanzarile de vehicule utilitare in 2016, performanta realizata pentru al doilea an consecutiv. Versiunea hibrida plug-in a lui Custom Transit este programata de lansea comerciala in 2019, fiind parte a investitiei de 4.5 miliarde de dolari pe care producatorul o va realiza in zona masinilor electrificate pana in 2020. Ford se extinde astfel si devine in acelasi timp o companie auto si una implicata in zona de mobilitate, vizand pozitia de lider in segmentul masinilor electrificate si autonome si cautarea unor solutii noi de mobilitate.
Transit Custom plug-in hibrid este doar unul dintre cele 13 vehicule globale electrificate pe care Ford le va lansa pe piata in urmatorii 5 ani. In acest grup sunt incluse un SUV complet electric cu o autonomie estimata de cel putin 480 de kilometri, un vehicul hibrid autonom de volum construit pentru a fi utilizat de servicii de ride hailing sau ride sharing care va debuta in America de Nord in 2021 si o versiune hibrida a legendarului Mustang. Ford a stabilit, de asemenea, un protocol de colaborare cu alte branduri auto pentru dezvoltarea la nivel european a celei mai puternice retele de incarcare a masinilor cu motoare electrice.