Franța a ridicat, până duminică, 10 aprilie 2022, restricțiile privind circulația vehiculelor de peste 7,5 tone pentru transportul hidrocarburilor.
Decizie a fost adoptată ca urmare a perturbărilor de pe piețele de hidrocarburi cauzate de criza din Ucraina, a blocării unor terminale petroliere, rafinării și depozite, precum și al rolului strategic în economia națională a punctelor de aprovizionare și distribuție a acestor produse, care sunt în prezent afectate de această situație.
Astfel, printr-un Decret din 18 martie 2022, s-a abrogat, până duminică, 10 aprilie 2022, inclusiv, aplicarea interdicțiilor de circulație pentru vehiculele destinate transportului mărfurilor cu greutatea mai mare de 7,5 tone prevăzute la Art. 1, 2 și 3 din Decretul din 16 aprilie 2021, măsura aplicându-se deci și pentru vehiculele care transportă hidrocarburi, cu excepția butanului, propanului și gazelor de uz industrial.
Întoarcerea vehiculelor fără încărcătură este permisă în acele zile în care interdicția generală este în vigoare.
Potrivit ministrului francez de Interne, șoferii acestor vehicule trebuie să poată dovedi conformitatea transportului efectuat în cazul unei inspecții. Orice document care constituie dovada transportului trebuie să fie predat agenților autorității competente și să fie păstrat în vehicul sau să fie disponibil imediat, de ex. online.
Sursa foto: Cjp24 via Wikimedia Commons