Numeroși transportatori spanioli s-au plâns la federația Fenadismer că în unele departamente din Franța, Jandarmeria continuă să îi sancționeze pe cei care nu fac dovada că au un reprezentant legal pe teritoriul francez. Instituită prin Legea Macron, această cerință ar fi trebuit să nu mai fie în vigoare de la data aplicării noului Pachet de Mobilitate. Fenadismer a denunțat acest fapt la Autoritatea Europeană a Muncii, care a spus că va lua măsuri pentru a corecta această situație.

Fenadismer a explicat că, prin Pachetul de Mobilitate se urmărește armonizarea regulilor de concurență între toate statele membre. Adică, firmele care efectuează transport internațional, indiferent de țara din care provin, au aceleași reguli și cerințe.

Concret, legislația privind detașarea șoferilor impune ca firmele care efectuează transport internațional să se înregistreze pe platforma IMI, dependentă de Autoritatea Europeană pentru Muncă (Comisia Europeană) și să raporteze acolo deplasările șoferilor în alte țări ale Uniunii.

 

„Când această reglementare comunitară a intrat în vigoare în februarie, au fost abrogate reglementările naționale prin care unele state membre își protejau piețele interne împotriva companiilor de tip cutie poștală, precum Franța, Germania, Italia sau Austria, printre altele, adică, fara efect. De aceea, Jandarmeria Franceză nu poate sancționa transportatorii spanioli, sau din orice altă țară din Uniunea Europeană, pentru că nu au un reprezentant legal pe teritoriul lor, pentru că nu mai trebuie să aibă. Problema este că sancțiunile presupun amenzi economice care trebuie plătite pe loc deoarece firma de transport nu are domiciliul în Franța, țara sa de stabilire fiind Spania, sau alta.“

Autoritatea Europeană a Muncii a informat Fenadismer că urmează să inițieze acțiuni pentru a corecta situația „ilegală” care are loc în Franța.