Compania franceză de logistică Geodis continuă să-și ”înverzească” flota, lansând o comandă pentru alte 120 de vehicule alimentate cu gaz natural de la Iveco, care vor fi utilizate pentru operațiunile de logistică urbană.

Noua comandă urcă la 330 numărul de vehicule dedicate livrării pe ultimul kilometru în centrele orașelor și care funcționează pe gaz natural. Flota include vehicule comerciale ușoare (125 de Iveco Daily 35S și 10 Iveco Daily 70C), camioane grele (173 Iveco EuroCargo de 12 t) și 22 de capete tractor Iveco S-WAY CNG. 

Pe lângă o reducere de până la 90% a emisiilor de CO2 comparativ cu un vehicul diesel Euro VI-E, emisiile de particule vor fi cu până la 85% mai mici, iar emisiile de dioxid de azot (NO2) vor fi reduse cu până la 85%.

„Geodis se pregătește să ofere livrări ecologice în marile orașe franceze. Această investiție face parte dintr-o politică proactivă de reducere a emisiilor de CO2 în transportul de marfă pe ultimul kilometru”, a arătat Stéphane Cassagne, vicepreședinte executiv al Geodis Distribution & Express Line of Business.

Pentru livrările urbane, compania de logistică operează vehicule electrice și biciclete cargo, ca parte a unor teste ce se derulează în orașele Tours, Lille, Strasbourg, Montpellier, Bordeaux, Le Touquet și St Malo.