Ca urmare a raspandirii tulpinii indiene, soferii de camioane care circula din Marea Britanie în Germania sunt obligati sa prezinte rezultat negativ al testului anti-Covid la intrare. De asemenea, este necesar sa se inregistreze online in prealabil.

„Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord inclusiv toate teritoriile britanice de peste mari, Insula Man si Insulele Canalului Manecii sunt considerate zone de risc cu variante de virus”, a transmis, vineri, Institutul german Robert Koch.

In acest context, toate persoanele care au stat in ultimele 10 zile in astfel de zone, inclusiv personalul care transporta marfuri, trebuie sa prezinte dovezi ale testarii negative anti-Covid imediat dupa intrarea în Germania. In plus, trebuie sa-si înregistreze sosirea online în prealabil si sa se autoizoleze daca raman pe teritoriul tarii mai mult de 72 de ore.

De retinut ca dovada vaccinarii sau a recuperarii dupa infectarea cu Covid-19 nu este un mod prin care se pot evita testarea si inregistrarea online. 

Testul anti-Covid trebuie efectuat cu cel mult 48 de ore în prealabil (pentru testele antigenice) sau 72 de ore (PCR). Certificatul trebuie completat în limbile germana, engleza, franceza, italiana sau spaniola si poate fi prezentat atat pe suport de hartie, cat si in format digital.

Chiar înainte ca soferii sa intre în țara, trebuie sa completeze un formular digital disponibil pe site-ul www.einreiseanmeldung.de.

Dupa furnizarea tuturor informațiilor necesare, soferii primesc un fisier pdf drept confirmare. Acesta este documentul pe care trebuie sa îl furnizeze daca vehiculele pe care le conduc sunt oprite pentru verificare.