Politia germana a instalat pe Autostrada A4 din Saxonia un sistem dotat cu echipamente de comunicare dedicata pe distanta scurta (Dedicated Short Range Communication - DSRC), prin care testeaza citirea datelor tahografelor inteligente aflate la bordul camioanelor. 

Potrivit Ministerului german de Interne, noua tehnologie va permite politiei sa efectueze controale mai obiective si mai rapide, in special in traficul de frontiera din regiunea Görlitz.

In principiu, sistemul este destinat verificarilor, fara ca vehiculele grele sa fie oprite in trafic. Datele culese de echipamentele montate la marginea soseleleor ar trebui sa ofere politistilor informatii din tahografe, inclusiv in ceea ce priveste intreruperea sursei de alimentare sau validitatea cardului soferului. Daca sistemul detecteaza nereguli in datele tahografului, ofiterii vor efectua ulterior controale amanuntite asupra camionului respectiv. Datele vor fi stocate numai pe durata controlului.

Frank Wobst, seful inspectoratului de politie rutiera din Gorlitz, considera ca noua tehnologie va contribui major la cresterea sigurantei traficului, intrucât politia rutiera va putea lucra mai „precis si cu succes”.

Potrivit autoritatilor din Saxonia, numarul camioanelor de pe autostrazile din zona de responsabilitate a Departamentului de politie din Gorlitz s-a dublat, de la 5.693 vehicule pe zi in 2010, la 10.820 vehicule pe zi in 2020.

Autoritatile din statele Uniunii Europene responsabile cu reglementarea transportului rutier vor trebui sa instaleze, de la jumatatea lunii iulie 2024, echipamente inteligente pentru a citi tahografele de la distanta. 

Din iunie 2019, vehiculele noi sunt echipate cu tahografe inteligente, care inregistreaza timpul de conducere si de odihna al soferului. Camioanele si autobuzele care nu au instalate astfel de sisteme trebuie sa se conformeze din luna decembrie 2024. Pentru a putea citi tahografele inteligente de la distanta este necesar un echipament special, DSRC, care va permite autoritatilor responsabile sa evalueze, pe sosea, datele tahografului fara oprirea vehiculului.

Germania este al doilea stat european, dupa Olanda, care a inceput testarea unor astfel de sisteme.