Compania franceză de logistică Groupe Sterne a anunțat achiziția Nox NachtExpress, entitatea nou creată urmând să devină unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii expres overnight din Europa. Se estimează că tranzacția va fi finalizată în al doilea trimestru al anului 2022, sub rezerva aprobării autorităților de concurență responsabile.

Potrivit Groupe Sterne, noua companie creată va număra în total 2.100 de angajați și va avea peste 80 de depozite în Franța, Germania, Austria, Belgia și Olanda. Noua rețea are în prezent 6.000 de expeditori, iar comenzile ajung la peste 100.000 de clienți prin intermediul a 3.000 de livrări în fiecare zi. Potrivit VerkehrsRundschau, marca Nox NachExpress va fi menținută. 

Fuziunea este o decizie importantă pentru ambele grupuri, permite o ofertă la nivel european și promovează extinderea parteneriatelor strategice cu clienții, subliniază reprezentanții Groupe Sterne: „Scopul nostru este să creăm noi standarde pentru livrări sensibile la timp, cu o rețea eficientă și fiabilă de mare viteză”.

Compania Nox NachtExpress este prezent pe piața din Germania, Austria și țările Benelux. Are peste 20 de depozite în Germania și a generat afaceri de peste 280 de milioane de euro în 2020, numărând 1.000 de angajați. 

Groupe Sterne a fost fondat în Franța în 1972 și acum este prezent în Europa și Asia, înregistrând o cifră de afaceri de 270 de milioane de euro. Compania oferă servicii de transport și servicii expres overnight, precum și transport rapid urban și soluții post-vânzare.