Până la finalul primului trimestru al anului 2023, unitățile de marfă intermodale vor putea fi expediate de la Milano la Tarragona, un oraș-port din regiunea spaniolă Catalonia, și pe calea ferată.
GTS Logistic va lansa un serviciul de transport între terminalul din Milano și terminalul Constantí (Tarragona), care va începe cu două călătorii pe săptămână, urmând a fi sporite, ulterior, la trei. Nu vor exista opriri intermediare, deși GTS spune că are cereri numeroase pentru escală la Marsilia.
Între Terragona și Portbou, la granița cu Franța, trenul va circula cu ecartament iberic, operat de o companie spaniolă, apoi unitățile vor continua spre Italia pe un tren GTS, cu ecartament european.
Garniturile vor transporta containere de diferite dimensiuni, de la 20 până la 45 de picioare, precum și caroserii mobile.
Astfel, compania va deschide un coridor alternativ între ambele regiuni, până acum fiind disponibil doar cel de pe ruta Barcelona - Busto, un alt terminal din zona Milano.